Ioana, campioana dintr-a VIII-a

//Ioana, campioana dintr-a VIII-a

IOANA, CAMPIOANA DINTR-A VIII-A B

Ioana Zvonaru are 13 ani și își numără deja trofeele câștigate pe terenul de tenis. După ce a repurtat mai multe victorii importante în competiții internaționale, Ioana a ales să joace și pentru școala de care este atât de mândră și de atașată – Liceul Teoretic Național.

Când avea doar șase ani, printre jucăriile Ioanei și-a făcut apariția o rachetă de tenis. Părinții i-au cumpărat-o fără să bănuiască pasiunea pe care noua achiziție avea să o stârnească în delicata lor fetiță. Așa a început totul. Au urmat antrenamentele. La început, fără pretenții. Ioana juca tenis ca orice copil care practică un sport ca să fie sănătos și să se dezvolte armonios. Mama Ioanei își amintește cu emoție de primele lecții pe care fiica ei le-a luat pe terenul de tenis.
Doamna Zvonaru spune că nu și-a imaginat atunci că fiica sa se va transforma dintr-un copil care face sport asemenea celorlalți de vârsta ei într-o campioană.

Părinții știu că tenisul este unul dintre sporturile scumpe dar care poate contribui serios inclusiv la dezvoltarea personalității unui tânăr. Ioana a aflat de la șase ani că are nevoie de tenacitate, că trebuie să muncească mult pentru o victorie, că orice greșeală te poate costa o înfrângere. Cunoscătorii susțin că tenisul conține o filozofie mult mai amplă. Jucătorii de tenis trebuie să lupte pentru victoria lor în orice condiții, inclusiv naturale. Un meci trebuie câștigat pe vânt, pe ploaie sau în frig, atunci când matematica loviturilor se schimbă radical. Cu alte cuvinte, tenisul maturizează. Înainte de a câștiga, Ioana a trebuit să învețe să piardă. Iar la șase ani, e greu să pierzi, chiar și un meci de tenis.

Acum, Ioana are 13 ani iar în cei 8 ani de tenis are un palmares care i-a răsplătit efortul. Când îți strânge mâna, simți forța cu care lovește mingea. Iar această mână puternică arată deja și un caracter de copil care a învățat multe despre viață. Pentru Ioana, tenisul nu mai este doar un sport oarecare pe care un copil de 13 ani îl practică pentru că așa vor părinții. Pasiunea pentru tenis i-a adus doar anul acesta trei trofee în Malta, unul la simplu la categoria de vârstă 14 ani și două la dublu-fete, unul la categoria ei de vârstă și celălalt la categoria de 16 ani. Nu îi place să se laude cu numeroasele ei victorii în țară și peste hotare. Aceste victorii reprezintă o răsplată personală pentru miile de ore petrecute pe zgură, la antrenamente.

La doar 13 ani, pasiunea pentru tenis îi impune Ioanei șase ore zilnice de antrenament. Pe lângă școală, Ioana nu mai face nimic altceva. Doar se antrenează și aleargă pe stadion pentru condiția fizică obligatorie unor performanțe din ce în ce mai mari. În weekenduri, Ioana este dusă de părinți la turnee de tenis prin țară sau străinătate.

Ioana Zvonaru

Ioana Zvonaru este singura jucătoare din România, la categoria ei de vârstă, care a câștigat anul acesta turnee internaționale. Rezultatele continuă să-i răsplătească efortul. Federația Română de Tenis a convocat-o pentru selecția națională. Continuă să se antreneze zilnic la A.S. Politehnica Club. Antrenorul Ioanei știe că are în mână o campioană și îi este alături atunci când înfrângerile o rănesc pe fetița de doar 13 ani. Orele petrecute împreună pe teren au schimbat i-au apropiat iar Ioana și antrenorul ei sunt acum și prieteni.

Echipa Liceului Teoretic Național este mândră că Ioana îi este elevă în clasa a VIII-a B. Profesorii și colegii spun că Ioana nu este campioană doar la tenis, ci și la materiile predate la ore. Tenacitatea de pe teren se manifestă și în clasă, unde Ioana are note rezultate foarte bune.

Ioana Zvonaru

Ioana Zvonaru este atât de atașată de Liceul Teoretic Național, încât a dorit să joace tenis și pentru școala ei. A ajuns până în finală la Kids Sports Festival, eveniment organizat de Primăria Capitalei. Pentru ea, victoriile aduse școlii sunt o bucurie pe care a oferit-o familiei LTN.

Liceul Teoretic Național este alături de Ioana și se mândrește cu astfel de elevi. Poate că așa ar trebui să fie în toate școlile. Dar pentru asta, prima condiție ar fi ca școala să își cunoască bine copiii. Echipa LTN îndeamnă toți profesorii din țară să caute în clase comori ascunse ale noii generații. Le vor găsi cu siguranță.

2017-11-10T15:21:26+00:00

Liceul Teoretic Național

Liceul Teoretic Național este deschis elevilor de toate vârstele, începând cu grădinița și terminând cu ciclul liceal

Experienţă şi încredere

Liceul Teoretic Național este un produs al dragostei pentru copii, al experienței, al speranței și al încrederii în sistemul de învățământ românesc

Colaborare în parteneriat

Elevii și părinții sunt partenerii LTN