Liceul Teoretic Național

Liceul Teoretic Național este deschis elevilor de toate vârstele, începând cu grădinița și terminând cu ciclul liceal

Experienţă şi încredere

Liceul Teoretic Național este un produs al dragostei pentru copii, al experienței, al speranței și al încrederii în sistemul de învățământ românesc

Colaborare în parteneriat

Elevii și părinții sunt partenerii LTN

Evenimente

/Evenimente

Deschiderea anului școlar la LTN

Mai multe personalități ale culturii, științei și sportului au participat, luni, 11 septembrie, la Festivitatea de deschidere a anului școlar 2017-2018 organizată în cadrul Liceului Teoretic Naţional (LTN) sub sloganul “Împreună înfăptuim Visul LTN”. Printre invitați s-au numărat dr. ing. astronaut Dumitru Prunariu, atleta Doina Melinte, Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti, acad. Nicolae Zamfir, [...]

LTN la Evaluarea Națională 2017

Evaluarea Națională, sesiunea iunie 2017, s-a încheiat cu bine, pentru toți cei 19 elevi ai clasei a VIII-a, promoția 2017, media mediilor obținute fiind de 8,72, în creștere față de anii trecuți. Notele la examen reflectă rezultatele școlare obținute pe parcursul nivelului gimnazial iar, în unele cazuri, elevii au obținut rezultate chiar mai bune [...]

Ziua Sportului

ZIUA SPORTULUI este un eveniment anual în cadrul LTN dedicat demonstrațiilor și competițiilor sportive.Sărbătorim mișcarea, viața activă și spiritul de echipă prin dans sportiv, meciuri de basket și fotbal între elevi și elevi - profesori.Emoțiile au fost la ordinea zilei, iar elevii au experimentat atât victoria cât și înfrângerea. Experiența este cel mai bun profesor [...]

Succes la concursul de matematică

Liceul Teoretic Național a participat cu succes la etapa municipală a celei de-a V-a ediție a Concursului Memorialul George Mihoc, organizat de Colegiul Național Gheorghe Șincai. Spre deosebire de alte concursuri de matematică, de data aceasta este vorba de echipe formate din 4 elevi care lucrează împreună pentru rezolvarea problemelor din subiectele primite. Cei [...]

LTN prezent la Târgul Oferta Educațională

Liceul Teoretic Național este prezent la Tărgul Oferta Educațională, reprezentat fiind de profesori și elevi ai școlii care își susțin apartenența și rezultatele obținute. Aceștia oferă informații despre programele desfășurate în cadrul unui proiect unic în România, care funcționează la cele mai înalte cote de performanță, oferind elevilor un mediu excelent pentru o educație reală [...]

Expoziţia elevilor LTN

Parteneriatul artistic dintre Liceul Teoretic Naţional și Compania de Librării București - Librăria Mihail Sadoveanu, continuă și în luna februarie 2017.  De data aceasta, vă adresăm invitaţia de a vizita şi admira expoziţia ,,BINELE ŞI RĂUL”, organizată într-un spaţiu non-convenţional şi anume vitrina librăriei, partea dinspre Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti. Dacă veţi avea [...]