Intrând pe poarta Muzeului Satului, copiii celor două clase pregătitoare au pășit practic într-o lume nouă, puțin cunoscută lor, celor din generația telefonului mobil, computerului și I Pod-ului. Cu toate acestea, ochii lor curioși și zâmbetele prietenoase transmiteau emoție și interes pentru tabloul care se deschidea în fața lor. Și asta nu a fost tot: vremea frumoasă, soarele cald și cerul senin al primăverii făceau să ne simțim chiar în curtea bunicilor, sub pomii înfloriți.
Încă de la început, micii școlari au aflat cu surprindere că Muzeul Satului însumează 346 de monumente și 53.450 de obiecte organizate în depozite de patrimoniu, construite după principiile muzeologiei moderne. Astfel, Muzeul Satului a devenit o școală, în care un număr mare de copii învață cu plăcere istoria “pe viu”, o școală de muzeologie recunoscută atât în țară cât și în străinătate, un centru de cercetare și de documentare asupra vieții tradiționale românești.
Micii școlari au fost, timp de o oră și jumătate, într-o altă lume: lumea satului de odinioară, cu construcții autentice reprezentând evoluția tipurilor de locuințe, a ocupațiilor și meșteșugurilor, pe o perioadă de trei secole. Aici, în această lume, copiii au văzut cum arătau odinioară gospodăriile, casele și curțile tradiționale românești, grupate pe provincii istorice: Transilvania, Muntenia și Moldova, la care se adaugă zona Dobrogei și Olteniei.
Impresionant pentru copii a fost faptul că monumentele din Muzeul Satului sunt autentice, construcțiile fiind transferate din satul de origine și remontate în perimetrul muzeal, respectându-se cu strictețe tehnicile de construcție tradiționale și amenajarea interioarelor.
Toate monumentele din Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” sunt adevărate documente de ingeniozitate și de știință a modului în care omul a știut să se adapteze condițiilor de mediu, întrebuințând resursele și materialele avute la îndemână.
Astfel, în funcție de zona de proveniență, elevii au întâlnit construcții din lemn, lut, piatră, acoperite cu șindrilă, paie sau stuf, dar și construcții aparținând unor perioade mai recente sau unor grupuri etnice (sași, unguri) care folosesc cărămida pentru pereți sau pentru acoperiș, țigla sau tabla.
În acest periplu printre casele și gospodăriile tradiționale, copiii au înțeles că așezările sătești au fost leagănul civilizației rurale de pe teritoriul României, purtând amprenta unei noblețe naturale. Tot acest circuit prin muzeul în aer liber, printre casele din Jurilovca – aparținând etniei lipovenilor, ori casele din lemn decorate cu motive sculptate, apoi printre gospodăriile din Maramureș sau Oltenia (Bordeiul din Drăghiceni, de la 1800 și Biserica din Timișeni – Gorj, de la 1773), gospodăria din Chiojdu Mic – Buzău și Stănești – Muscel, casa de la Ostrov și nu în ultimul rând casele din Bucovina ori Piatra-Șoimului – Neamț, toate acestea și multe altele au bucurat ochii celor mici, lăsându-le o amintire de neuitat.
