Ele rămân vii prin… whatsapp, instagram, snapchat, twitter, facebook…
La pas prin ţara mea cu elevii de gimnaziu de la Liceul Teoretic Naţional
Incursiune în Țara Luanei (6-8 octombrie 2017, Clasele a V-a, a VI-a și a VII-a)
Venirea toamnei și începerea școlii aduc cu sine la Liceul Teoretic Național și deschiderea sezonului excursiilor, marea bucurie a copiilor. Programul unic al LTN-ului, La pas prin țara mea, propune elevilor o mare diversitate în ceea ce privește vizitarea și cunoașterea obiectivelor turistice, a personalităților, a muzeelor și a monumentelor țării noastre.
De această dată, elevii claselor a V-a, a VI-a și a VII-a au mers, însoțiți de profesorii lor diriginți: Bătrînescu Moteau Costin, Bătrînescu Moteau Marjorie, Dumitru Adelina și Tița Mihaela, în excursia numită: Incursiune în Țara Luanei. Obiectivele turistice vizitate au fost: Muzeul Conacul Bellu, Tabăra de sculptură Măgura, Mânăstirea Ciolanu, Muzeul Chihlimbarului.
Deși s-au trezit devreme deoarece plecarea în excursie era programată la ora 07:30, elevii strânși în curtea liceului fremătau de parcă erau un cuib de albine. Părinții păreau mai emoționați decât proprii lor copii care nu mai încetau din râsete și voie bună. După ce s-au văzut urcați în autocar, copiii și-au ales partenerul de scaun și, bineînțeles, de distracție.
Primul obiectiv turistic vizitat a fost Muzeul Conacului Bellu a cărui curte mare și frumos aranjată i-a făcut pe micii vizitatori să se simtă liberi și relaxați. Ghidul pe care l-au avut le-a explicat pe larg ce reprezintă întregul conac și anumite obiecte mai extravagante din diverse încăperi. Tot aici a fost vizitată și crama moșiei ale cărei butoaie puteau să adune vinul de pe o întreagă podgorie.
Continuând traseul, elevii au ajuns la Mânăstirea Ciolanu și la Tabăra de sculptură de la Măgura. Aici au putut să admire frumusețea minunată a naturii și comuniunea vie dintre natură și oameni. Drumul excursioniștilor a continuat spre Ciuta, locul unde a a fost luată și masa la restaurantul Ciuta. Cu foamea astâmpărată, dar nu și cu cheful de distracție, ultimul obiectiv turistic a fost reprezentat de Muzeul Chihlimbarului, unde a fost prezentată întreaga istorie a chihlimbarului și importanța acestuia pentru România.
Punctul de sosire, identic cu cel de plecare, i-a adunat încă o dată pe părinții dornici să își revadă copiii și pe elevi, care de data aceasta aveau energia scăzută, dar zâmbetul pe buze.
Impresii ale elevilor:
În excursie, cel mai mult mi-a plăcut conacul Bellu și muzeul Chihlimbarului, unde am învățat ce este chihlimbarul, cum se formează, cât de vechi este și de ce este așa important.
Mie în excursie mi-a plăcut atunci când am mers la statuile din piatră și ne-am petrecut o jumătate de oră acolo. Aș vrea să mai merg într-o excursie așa de frumoasă, dar poate cu alt șofer, deoarece acesta a fost cam sever.
Excursia aceasta mi-a plăcut foarte mult pentru că am învățat lucruri noi și am vizitat locuri despre care nu știam că sunt așa de frumoase! Îmi doresc să mai am o excursie ca aceasta!
Mie cel mai mult mi-a plăcut Muzeul Chihlimbarului, de unde mi-am cumpărat câteva bijuterii. Vremea nu a fost bună pe tot parcursul excursiei, dar nu ne-a împiedicat să ne distrăm.