Viața demonstrează că și înainte de 1989, dar și după, tinerii s-au îndrăgostit, s-au căsătorit și au devenit, la rândul lor, părinți.

Întâmplarea face ca în aceste zile să se fi împlinit 40 ani de când ne-am căsătorit. Soția mea și cu mine.

Unii ar putea spune că este o perioadă mare de timp. Nouă ni se pare foarte puțin, o clipă chiar.

M-am gândit la aceste lucruri văzând festivitatea organizată cu prilejul încheierii cursurilor pentru elevii clasei a XII-a din cadrul LTN. Mi-am adus aminte cum s-au întâmplat lucrurile cu noi. Nu mai eram elevi dar nici departe de această vârstă. A fost ceva mai puternic decât un laser pregătit de domnul academician Nicolae Victor Zamfir la Măgurele. Nici nu pot să spun cât a durat declicul. Oricum, mai puțin de o secundă.

Aceste lucruri, în mod firesc, se întâmplă sau ar trebui să se întâmple mereu.

Înainte de 1989, în mod paradoxal s-a vorbit despre dragostea înfiripată între elevii de liceu. Filmele din seria „Liceenii”, chiar dacă acum ni se par învechite, au abordat astfel de subiecte și s-au bucurat de mare succes. Apoi a venit revoluția. Tinerii aveau de realizat lucruri importante: schimbarea orânduirii sociale, tranziția la economia de piață, privatizarea, intrarea în UE și în NATO. Părea că elevii de liceu nu prea mai au timp de dragoste. Dar oare așa stăteau lucrurile?

Viața demonstrează că și înainte de 1989 dar și după tinerii s-au îndrăgostit, s-au căsătorit și au devenit la rândul lor părinți. Este ceva peste dorința de a construi autostrăzi, de a atrage fonduri europene, de a înfăptui o revoluție fiscală, de a realiza manuale școlare de către o singură editură, de a acorda bugetului învățământului 6% din PIB, de a calcula evoluția inflației sau a indicelui ROBOR, de a număra obsesiv elevii olimpici, de multe ori „racolați” de la alte școli.

Da, în cadrul Liceului Teoretic Național elevii de liceu se mai și îndrăgostesc.

Implementarea „MODELULUI LTN – Școală pentru viață” presupune asigurarea unei solide pregătiri academice a elevilor, dar și dezvoltarea personalității și afirmarea creativității acestora. Unde găsim dragostea despre care am spus că este, în fond, deasupra tuturor lucrurilor? Tocmai în dezvoltarea personalității elevilor.

Da, în cadrul Liceului Teoretic Național elevii de liceu se mai și îndrăgostesc. A ascunde această realitate este o ipocrizie.

Mărturisesc că aceste rânduri mi-au fost inspirate de cazuri reale. Toată școala noastră cunoaște acest lucru și îl apreciază ca firesc. Fete și băieți, se îndrăgostesc unii de alții. Nu se feresc să-și manifeste sentimentele reciproce. Privirea, gesturile și comportamentul lor evidențiază trăirile sufletești curate, puritatea sentimentelor reciproce.

Interesant este faptul că Echipa LTN, ceilalți elevi, preocupați de problemele specifice vârstei lor, de la clasa pregătitoare la liceu, îl apreciază ca pe o realitate firească și normală.

Nu știm ce și cum se va întâmpla în viitor. Nici marele Will nu a găsit o soluție la această problemă. Unii o să plece să studieze în alte țări. Alții vor urma cursurile universităților din România.

Dar amintirea clipelor petrecute împreună la Liceul Teoretic Național va dăinui, cred, întotdeauna. Îmi dau seama că orice cuvânt pe care l-aș mai spune este inutil. Așa încât, îl las pe Jacques Prevert să ne spună o poezie:

Copiii care se iubesc
Copiii care se iubesc se-mbrățișează în picioare
Lângă porțile nopții
Și trecătorii care trec îi arată cu degetul
Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni
Și numai umbra lor
Înlănțuita umbră tremură în noapte
Stârnind mânia trecătorilor
Mânia și disprețul lor și râsetele și invidia
Copiii care se iubesc nu sunt acolo pentru nimeni
Ei sunt în altă parte dincolo de noapte
Mult mai presus decât lumina zilei
În orbitoarea strălucire a primei lor iubiri.