Interviu cu prof. univ. dr. Daniela Bartoș

Educația pentru sănătate este o necesitate. La ora actuală rolul familiei s-a diminuat din motive lesne de înțeles: părinții sunt obligați să lucreze, având un program foarte încărcat, ceea ce face ca timpul petrecut cu copiii să fie foarte mic. În acest context școala trebuie să suplinească această lipsă. Educația pentru sănătate trebuie începută de la grădiniță cu noțiuni adaptate vârstei: de la cum trebuie să-ți îngrijești corpul, la mod de alimentație, igiena mediului, și așa mai departe.

Prof. univ. dr. Daniela Bartoș

Cum a început pasiunea dumneavoastră pentru medicină? Ce v-a determinat să alegeți medicina și apoi specializările pe care le aveți?

Dorința de a face Facultatea de medicină s-a născut într-o împrejurare aș spune neplăcută din viața mea. Fiind în clasa IX-a m-am îmbolnăvit și am fost multă vreme internată în spital. Acolo am văzut – deși de pe un pat de spital – cât de frumoasă și cât de complexă este munca unui medic. A putea aduce pe chipul unui pacient speranța mi s-a părut un lucru miraculos. Din acel moment am renunțat la gândul de a urma fizica și m-am orientat spre medicină.

Care au fost cele mai importante etape din evoluția dumneavoastră ca om și ca medic? Ce anume v-a marcat viața?

Parcursul meu ca medic a fost pot spune unul normal, pentru cineva care muncește zi după zi, care și-a dat examenele la timp și care a avut șansa unui sistem în care se puteau afirma și cei veniți din afara sistemului medical. Toate acestea au avut însă un preț, aș putea acum spune ca nu tocmai mic. A însemnat multa muncă, renunțare la micile plăceri ale vieții și în final un ușor regret ca nu am fost totdeauna alături de copii mei atunci când erau mici și poate ar fi avut mai multa nevoie de mine.

Care a fost cel mai greu moment din viața profesională, din viața de medic sau poate chiar student la medicină? Ați avut vreodată un moment în care să vă doriți să renunțați?

Un moment greu a fost atunci când la terminarea stagiului de medic intern am fost repartizată sa un spital comunal din Vrancea. Era în prag de iarnă, iar eu aveam acasă un copil de nici 2 ani. Acest lucru nu m-a descurajat, ci m-a ambiționat și mai mult sa muncesc și să reușesc la un concurs pentru un post în București.

Care este cea mai mare realizare a dumneavoastră în plan profesional?

În viața profesională am reușit sa fac ceea ce mi-am dorit: în primul rând să îngrijesc bolnavi și în al doilea rând să încerc să transmit din cunoștințele mele și tinerilor colegi: fie ca sunt studenți sau medici rezidenți.

Dacă elevii LTN v-ar lua drept model, ce anume ați dori să le transmiteți?

Le-as spune ca medicina este o meserie foarte frumoasă, care iți aduce multiple satisfacții cu o singură mențiune: Nu o poți practica dacă nu iubești oamenii! Dacă luați în considerare aceste lucruri nimic nu vă va sta în cale și nici nu veți simți cât de greu este.

Ce părere aveți despre educația pentru sănătate din școli? Cât de importantă este aceasta?

Educația pentru sănătate este o necesitate. La ora actuală rolul familiei s-a diminuat din motive lesne de înțeles: părinții sunt obligați să lucreze, având un program foarte încărcat, ceea ce face ca timpul petrecut cu copiii să fie foarte mic. În acest context școala trebuie să suplinească această lipsă. Educația pentru sănătate trebuie începută de la grădiniță cu noțiuni adaptate vârstei: de la cum trebuie să-ți îngrijești corpul, la mod de alimentație, igiena mediului, și așa mai departe.

Ce părere aveți despre tinerii absolvenți ai Facultății de Medicină „Carol Davila” București?

Tinerii absolvenți ai Facultății de Medicină sunt bine pregătiți, dar din păcate mai mult teoretic. Terminarea facultății nu este decât o etapă dinaintea unui nou început: acela de acumulare a cunoștințelor practice. Aș putea spune că un medic este format abia la sfârșitul pregătirii prin rezidențiat.

Ce mesaj ați transmite elevilor din școala noastră care doresc să devină medici?

Să facă această meserie dacă iubesc oamenii și dacă sunt dispuși la compromisuri cu propria persoană pentru a se pune în slujba omului bolnav.

Ce v-a determinat să faceți parte din Consiliul Științific al LTN?

Sincer: am răspuns propunerii care mi s-a făcut de conducerea liceului, considerând că aș putea printr-o foarte mică contribuție să particip la educația copiilor.

Interviul cu prof. univ. dr. Daniela Bartoș a fost realizat de Raluca Vladu.

Raluca  a absolvit gimnaziul în anul 2016 cu media 9,70, media de admitere în liceu a fost 9,40. Este pasionată de chimie și biologie și vrea să urmeze facultatea de medicină.