Este un fapt bine cunoscut ca ați participat la o expediție în spațiul cosmic. Ce v-a determinat să participați la acea călătorie?

În primul rând, trebuie să spun de la bun început că acea călătorie s-a încadrat într-un program guvernamental de explorare a spațiului cosmic. Comisia Română pentru Activități Spațiale care exista în acel moment și care era o instituție inter-ministerială avea semnat un acord internațional cu mai multe țări din estul Europei, acordul Inter-Cosmos, în cadrul căruia se desfășurau diferite proiecte de cercetare științifică. În acest context, s-au finanțat unele institute de cercetare din diferite domenii și în același timp au fost formați cercetători științifici. S-a ajuns la nivelul în care experimentele automate necesitau un plus de participare umană și atunci s-au organizat zborurile cosmice pilotate din programul Inter-Cosmos la care am participat și eu.

Ce m-a determinat personal să particip la acest zbor: în primul rând, a fost un hazard faptul că am trecut de la aviație la cosmonautică. Eram deja inginer de aviație, aveam un serviciu, efectuam stagiul militar – este adevărat – aveam o familie, urma să ne mutăm în Brașov și să-mi desfășor activitatea în cadrul Întreprinderii de Construcții Aeronautice de la Ghimbav. Dar soarta a făcut ca în perioada în care efectuam serviciul militar, comandantul unității să ne propună să participăm la o selecție pentru candidați cosmonauți români. Mai mult din curiozitate la început, am ridicat mâna, am participat și… am fost ales. Abia după aceea mi-am dat seama cât de complex este acest domeniu de activitate, ce multe laturi implică. Am început să fiu pasionat de acesta, să citesc mult.

Am intrat într-un program oficial de pregătire, am fost printre cei doi care au fost selecționați pentru a efectua pregătirea finală și zborul în spațiul cosmic, iar la sfârșit în baza rezultatelor obținute, s-a tras linia, s-a apreciat care este cel mai bine pregătit candidat și am fost eu cel ales să reprezint România în spațiul cosmic.

Cum v-ați pregătit pentru expediție din punct de vedere al antrenamentului, echipamentului etc?

Pregătirea s-a efectuat în orășelul stelar de lângă Moscova, acolo unde se pregătesc toți cosmonauții care zboară cu nave cosmice Soiuz, inclusiv întregi echipaje americane, în momentul de față. În acest context, echipamentul a fost asigurat de către cei care ne-au pregătit. Desigur, echipamentul a fost efectuat pe baza dimensiunilor noastre personale: s-au luat măsuri, s-au trimis la fabricile care confecționau diferite componente ale echipamentului și apoi l-am utilizat. Inclusiv costumul de scafandru cosmic, cel folosit la lansare, la aterizare, în timpul manevrelor spațiale este un costum individual care este făcut exact după dimensiunea corpului fiecărui cosmonaut în parte.

Din punct de vedere al antrenamentului, acesta a fost inclus într-un program complex de pregătire care o perioadă de timp a cuprins și anumite elemente particulare pentru fiecare cosmonaut în parte, până când am fost aduși la un nivel superior, egal, al întregii grupe de pregătire. Întreaga grupă a cuprins astronauți, candidați cosmonauți, din mai multe țări care urmau să zboare pe rând în spațiul cosmic. Antrenamentul a fost complex, a inclus cam doi ani de pregătire teoretică, cu examene la fiecare șase luni, așa cum se desfășoară un program universitar, eventual un masterat, după care am trecut la probe practice: antrenamente la simulator, repetarea unor situații reale de zbor cosmic – simulate, desigur, cu avariile care pot apărea și de fiecare dată luam din nou teoria, învățam ce trebuie să facem, cum trebuie să acționăm până când totul ne-a intrat în automatism.

Pe lângă aceasta, au mai fost și pregătirea fizică, pregătirea de zbor cu avioane cu reacție, pregătirea de parașutism care făcea parte mai mult din pregătirea noastră psihologică, pentru a fi capabili să acționăm hotărât în situații limită. Am urmat o pregătire științifică pentru efectuarea experimentelor științifice, parcursă în ultimele luni de pregătire. Am învățat medicină, psihologie, am învățat metalurgie, tehnologii cosmice, studiul radiațiilor cosmice, influența spațiului cosmic, a radiațiilor, a mediului cosmic, imponderabilității asupra organismului uman, măsuri de prevenire a unor afecțiuni. Am învățat inclusiv cum să ne tratăm în spațiul cosmic în cazul în care apar anumite afecțiuni.

Toate acestea au făcut parte din antrenamentul nostru de bază. La sfârșit, am dat un examen final, complex, în componența echipajului, eu și cu colegul meu cu care am zburat în cosmos, Leonid Popov. Echipajul nostru a fost apreciat ca foarte bun, ca foarte bine pregătit și am fost trimiși în spațiul cosmic.

Care a fost primul sentiment al dumneavoastră la vederea Pământului din spațiul cosmic?

Desigur, dorind atât de mult să zbor în spațiul cosmic abia așteptam să văd Pământul de la înălțimi cosmice. Văzusem numeroase fotografii dar acele fotografii nu-ți transmit emoția momentului. În momentul în care am ajuns sus, colegului meu Popov îi era frică că dacă mă uit dintr-o dată jos mi s-ar putea părea că sunt la prea mare înălțime, aș putea avea amețeli, nu m-aș simți bine. Mi-a recomandat să nu mă uit. Ei bine, nu am putut să rezist. De îndată mi-am aruncat ochii prin hublou și am privit Pământul. Ceea ce m-a uimit la acea imagine a Pământului a fost cât de subțire este atmosfera terestră. Efectiv te trece aproape un fior văzând că în acel strat extrem de subțire de deasupra Pământului se desfășoară toate activitățile pe Pământ. Aici s-a creat și evoluează viața, aici cresc plantele, aici respirăm oxigen și în același timp îl poluăm. Aici se rănește Pământul și în același timp se încearcă, pe ici pe colo, să fie vindecat. Sentimentul este profund și este foarte intens. Rămâi efectiv cu acest sentiment mult timp după ce te-ai întors din spațiul cosmic.

Referindu-ne la misiunile spațiale actuale cu astronauți din diferite țări, cine le finanțează? Cum se strâng banii și cine îi administrează?

Există mai multe tipuri de finanțare a programelor spațiale. În primul rând, dacă este vorba de agenții spațiale, acestea își alocă un anumit buget, atât pentru explorarea spațiului cosmic cu mijloace automate, cât și pentru zboruri cosmice pilotate. În principal, la nivelul agențiilor spațiale mari, cea rusească, cea americană, cea chineză, banii sunt alocați direct pentru zboruri cosmice pilotate. În cadrul Agenției Spațiale Europene din care face parte și România, în care acum activează 23 de state ale Uniunii Europene, banii se adună din bugetele fiecărui stat în parte. Un anumit procent din PIB, din produsul intern brut, se plătește drept cotizație la Agenția Spațială Europeană care formează un buget din care finanțează toate programele europene la care au dreptul să participe toate statele membre și au dreptul să beneficieze de pe urma rezultatelor.

Este adevărat că zborurile cosmice pilotate nu reprezintă o prioritate foarte mare pentru că Europa nu are mijloace proprii de a lansa cosmonauți în spațiul cosmic. Și atunci, într-un fel sau altul, deocamdată stă la coadă la lansările cu nave rusești. În viitor se va raporta și la americani și din 2022, în forma unui acord deja semnat cu Republica Populară Chineză, vom zbura probabil și cu chinezii în spațiul cosmic. Deci Europa va beneficia de toți furnizorii de servicii cosmice pilotate.

Cum se strâng bani pentru zboruri pilotate private? Desigur, fiecare își plătește zborul cosmic. Sunt numeroși turiști cosmici care au zburat la bordul Stației Cosmice Internaționale iar mai demult, la bordul stației spațiale MIR, rusești, care și-au plătit un zbor cosmic. Această plată care este de nivelul a câtorva zeci de milioane de dolari a inclus pregătirea lor, echipamentul lor, efectuarea zborului cosmic propriu-zis și aterizarea în siguranță. Iar la bordul Stației Orbitale au putut să realizeze experimente proprii sau pur și simplu să se delecteze privind cosmosul de la înălțimi atât de mari și făcând înregistrări audio, video, foto. Acestea sunt zborurile private. Pe de altă parte, se dezvoltă companii mai puternice, care organizează nu numai sisteme proprii de lansare, dar și zboruri pentru viitori cosmonauți privați.

În ultima vreme am citit că rezultate spectaculoase în explorarea spațiului cosmic au fost obținute de investitori privați, unul dintre pionierii actuali fiind Elon Musk. Este o dovadă a slăbirii activității NASA, a agențiilor spațiale naționale ale altor țări?

Pentru că întrebarea este referitoare la explorarea privată a spațiului cosmic și cu referire directă la Elon Musk și dacă aceasta este o dovadă a slăbirii activităților NASA sau altor agenții spațiale naționale, pot să vă spun că Elon Musk este un întreprinzător foarte ambițios, care caută să revoluționeze explorarea spațiului cosmic. În primul rând, să scadă foarte mult costurile lansărilor în spațiul cosmic. Elon Musk a promis că într-un viitor previzibil costul unei lansări în spațiul cosmic cu rachetele lui va reprezenta doar 10% din costul unei lansări făcute de o agenție guvernamentală, respectiv NASA. El recuperează integral rachetele pe care le lansează în spațiul cosmic, le realimentează și le retrimite în cosmos, cu aceasta scăzând foarte mult costurile și se pregătește să exploreze planeta Marte.

Elon Musk a declarat că prin 2040 el speră să aibă o colonie de aproximativ 80.000 de oameni pe planeta Marte. Personal, mi se pare foarte mult. Dar în mod sigur, va depune eforturi considerabile pentru a ajunge pe Marte, dacă nu odată cu NASA, înaintea acestei agenții guvernamentale. Cosmosul va deveni profitabil. Lansările de sateliți în spațiul cosmic aduc beneficii firmelor de lansare, beneficii destul de mari. Anul trecut, în 2017, Elon Musk a acoperit 20% din lansările mondiale de sateliți în spațiul cosmic.

Aceasta nu înseamnă că NASA este slăbită. Din contră, activitățile cosmice sunt foarte cuprinzătoare și o agenție spațială singură nu poate să facă față cerințelor enorme în acest domeniu. Și atunci, lasă să se dezvolte activitățile private, paralel cu activitățile guvernamentale ale NASA. acest lucru nu face decât să elibereze NASA de o serie de activități de rutină, o serie de activități care consumă timp și bani guvernamentali, care pot fi făcute de privați și care pot fi ulterior închiriate NASA pentru costuri mult mai mici decât ar plăti NASA pentru întregul program. Nici alte agenții spațiale nu sunt slăbite de activitatea privaților, ci pur și simplu sunt completate de activități pe care ele singure nu le pot face în același ritm cum pot să o facă privații.

Sunteți de acord cu colonizarea altor planete?

Este un vis al omenirii să cunoască, să se aventureze cât mai departe de planeta Pământ și să afle ce se află dincolo de limitele cunoscute până acum, să descopere noi limite pe care să încerce să le depășească și să afle din nou, mult mai multe lucruri. Desigur, sunt de acord cu colonizarea altor planete, dar depinde ce înțelegem prin colonizare. Nu înseamnă stricarea ecologiei de pe acele planete, nu înseamnă modificare mediului de acolo. Înseamnă construirea unor colonii pe care să le utilizeze oamenii fără să interfereze direct cu mediul acelei planete.

Există o serie de teorii legate de etica exploatării altor planete și a spațiului cosmic în general. În momentul în care intervii asupra mediului de pe o altă planetă poți să declanșezi anumite procese care să ducă la modificări radicale nedorite pe suprafața planetei. Poți să duci bacterii, viruși, microbi, care găsind un alt mediu unde nu au factori de anihilare, să se dezvolte exponențial, să invadeze planeta și să facă rău inclusiv oamenilor care vor veni pe suprafața acelei planete. Desigur, să exploatăm acele planete, să le explorăm, să construim colonii, probabil pe Marte vor fi primele colonii și să avem grijă în același timp să nu deranjăm mediul care are dezvoltarea lui proprie pe acele planete.

Vorbiți despre continuarea explorării spațiului cosmic, de exemplu realizarea unei expediții umane pe Marte. Cum se va putea organiza o astfel de acțiune și cine ar finanța-o?

Pe de o parte sunt Agenții Spațiale care sunt capabile să finanțeze o astfel de misiune, de exemplu NASA (Agenția Americană pentru Aeronautică și Spațiu) are un program bine definit pentru trimiterea unor echipaje umane în anul 2030 pe planeta Marte și explorarea acestei planete în scopuri științifice. Tot americanii au roboți trimiși pe planeta Marte care fac investigații științifice complexe, care află lucruri noi despre planetă, care ne dau chiar de înțeles, deși nu este încă complet demonstrat, că probabil pe acea planetă a existat viață, au existat râuri, a existat vegetație, dar că un cataclism s-a petrecut, probabil acum un milion – mai mult de un milion de ani, care a făcut ca planeta să devină aridă și nelocuită.

Încercăm să aflăm ce s-a întâmplat cu acea planetă și să tragem concluzii care ar putea să ne fie folositoare în protejarea planetei noastre proprii – a Pământului. Pe lângă programele guvernamentale finanțate din bugetele statelor respective, sunt programele private. Vorbisem mai devreme de programul lui Elon Musk, care, din afacerile lui private, finanțează zboruri sau va finanța zboruri spre planeta Marte.

Ce ne puteți spune despre posibila existență a extratereștrilor?

Este o problemă interesantă, pe care și-o pun foarte mulți oameni. Dacă încadrăm acești așa-numiți, de către noi, extratereștri, într-un concept mai larg de viață în univers, putem afirma că în univers există viață și în alte părți decât pe planeta noastră Pământ. Ar fi absurd să nu existe. Noi considerăm că viață există acolo unde se află apă. Apă a fost descoperită nu numai pe Lună dar mai ales pe Marte și pe numeroși sateliți naturali ai unor planete gigant. Ultimul satelit pe care s-a descoperit un ocean sărat, cu crustă de gheață la suprafață este Enceladus, un satelit al lui Saturn, iar cercetarea lui duce la niște concluzii foarte interesante despre compoziția unor astfel de sateliți naturali ai planetelor gigant.

Mai există și alți sateliți pe care există apă. Există și alte lichide, sub alte forme, de exemplu metan lichid. Pe Titan există metan, pe alți sateliți există alte componente. În orice caz, ele au la bază carbonul și acest fapt ne încurajează să credem că anumite forme de viață există și în sistemul nostru solar, în afara Pământului nostru. Căutăm să descoperim sisteme stelare asemănătoare sistemului nostru solar și să tragem concluzii asupra acelui mediu în care ar putea să existe viață și în alte sisteme, în galaxia noastră. Este greu de spus ce se petrece în alte galaxii. Dar investigăm, cercetăm.

Să nu uităm că în spațiul cosmic zburăm doar din 1957, deci sunt doar câteva decenii de când explorăm cosmosul și am ajuns deja să investigăm planete ale sistemului nostru solar. Gândiți-vă ce va fi peste 100 de ani, peste 1000 de ani, o vârstă care la scara universului reprezintă un infinit mic, am putea spune, dar reprezintă foarte mult pentru viețile noastre personale.

Credeți că în cazul în care ar apărea un pericol cosmic iminent, statele s-ar mobiliza să apere Pământul?

Da, sigur statele s-ar putea mobiliza să apere Pământul, dar depinde ce reprezintă acel pericol. În momentul de față ne confruntăm cu două pericole majore care vin din spațiul cosmic și nu de pe Pământ. În primul rând, sunt exploziile solare puternice, așa numita vreme cosmică. Radiațiile pe care le aruncă Soarele, împreună cu particule puternic încărcate energetic, în plasma solară, le aruncă și spre Pământ. Acel câmp puternic interferează cu câmpul magnetic al Pământului, îl perturbă, crește nivelul de radiații pe Pământ, scoate din uz aparatura electronică de la bordul sateliților. Nu o dată s-a întâmplat ca anumiți sateliți să fie „prăjiți” din punct de vedere al componentelor electronice de către astfel de fenomene solare. De asemenea perturbă comunicațiile și nu o dată s-a întâmplat să perturbe distribuția energiei electrice. Energia puternică care intră în atmosferă încarcă liniile de înaltă tensiune și arde transformatoarele. De aceea noi, în cadrul unor proiecte de infrastructuri critice, căutăm să găsim anumite metode științifice de reproiectare a instalațiilor energetice la nivel continental pentru a face față unor fenomene cosmice deosebite.

Un alt pericol care vine din spațiul cosmic sunt asteroizii. Asteroizii reprezintă un pericol care a existat permanent, există și va exista. În jurul soarelui se învârt corpuri cerești, asteroizii, care din când în când ajung să se intersecteze cu orbitele altor planete, inclusiv cu a Pământului. În 2013 am avut un exemplu, în Celeabinsk (Rusia), în care un asteroid de doar 17m a intrat în atmosferă, arzând, explodând datorită cantității enorme de energie acumulată prin frecarea cu aerul. A produs o explozie cu luminozitatea unei explozii nucleare. Toată lumea, la ora 9 dimineața când s-a produs acest fenomen, s-a repezit în fața geamurilor să vadă ce se întâmplă afară. Apoi a venit unda de șoc provocată de perturbarea puternică a atmosferei, de viteza extraordinară a asteroidului care era în jur de 20 km/secundă, iar acea undă de șoc a spart geamurile aproape întregului oraș, a zburat uși de la instituții, de la blocuri, a zburat acoperișul unor fabrici. La doar 17m diametru, acesta a fost efectul. 1300 de oameni au fost răniți datorită acestui fenomen.

Noi estimăm că astfel de fenomene se pot produce la câțiva ani odată, cu asteroizi de dimensiunea aceasta. Există însă asteroizi mai mari, asteroizi de sute de metri, kilometri diametru, care pot provoca daune masive la nivel continental. Iar dacă au zeci de kilometri diametru pot să schimbe chiar climatul pe Pământ. Acum 65 de milioane de ani un astfel de asteroid, cu diametrul cam de 12 km, a lovit Pământul în zona Mexicului de acum, peninsula Iucatan și a provocat dispariția dinozaurilor. Practic un astfel de asteroid provoacă un crater cu diametrul de câteva zeci de ori mai mare decât dimensiunea lui. Materia aruncată în atmosferă și chiar în cosmos, poate să se învârtă în jurul Pământului luni de zile și să-l umbrească astfel încât energia solară să nu mai poată să încălzească pământul, să favorizeze creșterea plantelor și menținerea constantă a unui mediu propice pentru viețuitoare. Așa au dispărut dinozaurii.

Aș menționa încă un asteroid, foarte interesant și important pentru noi, pentru România. Acum aproximativ 100-105 milioane de ani, un asteroid estimat la un diametru cam de 16 km, a căzut pe actualul teritoriu al României, în zona Banatului. Pe atunci țara noastră se afla sub ape, era marea Tetis și a pătruns prin mare, a străbătut fundul mării, s-a dus până la aproximativ unul-doi km estimați și a răscolit puternic fundul mării aducând la suprafață materii prime pe care acum le regăsim în Munții Apuseni. Practic, acel asteroid s-a rupt în trei bucăți, una a căzut în zona Caraș, una a căzut în zona Munților Apuseni iar alta a căzut undeva la granița Serbiei cu Grecia, în partea de sud. După ce marea a dispărut, placa tectonică a Africii a împins Europa și a format Munții Alpi, Pirinei și a format și Munții Carpați. La suprafață s-au ridicat minerale care au fost răscolite puternic de acest asteroid. Acest asteroid a fost descoperit în peșteri din zona Banatului. Au fost găsite elemente chimice atât de dure, care nu se puteau forma decât dintr-un asteroid care a străbătut atmosfera și s-a încins la aproape 2000 grade Celsius. Probele au fost supuse analizei unor Universități din lume, au fost confirmate ca aparținând unui asteroid și de aici toată explicația științifică de formare a Munților Apuseni și de mineralele și resursele naturale deosebite, inclusiv aur, uraniu care se găsesc acolo. Așadar și acel asteroid a constituit la un moment dat un pericol pentru Pământ. Nu știm exact ce s-a întâmplat atunci, dar vedem efectele lui. Unele sunt benefice, unele nu.

Știu că ați făcut parte din conducerea Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic. Ce ne puteți spune despre această experiență?

Asociația Exploratorilor Spațiului Cosmic este singura asociație profesională, internațională, neguvernamentală a celei mai mari părți a astronauților și cosmonauților din întreaga lume. La început, când am fondat-o – am fost unul dintre membrii fondatori – am fost 25 de zburători în spațiul cosmic din 13 state și a fost în anul 1985, în plin Război Rece. Cum de ne-am adunat, ruși, americani, europeni, asiatici, pentru a forma această asociație? Efectiv niște astronauți mai în vârstă, cu mai multă experiență, care aveau o perspectivă mult mai clară asupra planetei noastre și asupra viitorului ei, au ajuns la concluzia că trebuie să facem ceva, să ne unim eforturile pentru a proteja planeta pentru toate națiunile care trăiesc pe ea, pentru noi, pentru generațiile viitoare. Astfel a fost înființată Asociația Exploratorilor Spațiului Cosmic.

În momentul de față avem peste 400 de membri din 37 de state, iar pentru o perioadă de 4 ani, pentru un mandat întreg, am fost președintele acestei Asociații. De mai multe ori am fost președinte în comitetul executiv, am fost președinte al filialei europene, care s-a înființat ulterior. Această Asociație este una care promovează învățământul, educația în domeniul științific, promovează schimbul de experiență și idei între cei care au zburat în spațiul cosmic, și vizează direct protecția planetei Pământ prin orice mijloace pașnice.

Sunteți o persoană foarte ocupată. De ce ați acceptat să faceți parte din Consiliul Științific al LTN?

Sunt o persoană ocupată dar în același timp sunt preocupat de probleme de educație, sunt preocupat de a transmite elevilor, generațiilor viitoare experiența mea, de a le da un exemplu pentru a se orienta spre diferite domenii științifice și pentru a continua o activitate bogată pe care am avut-o până acum în acest domeniu.

În acest context, am apreciat în mod deosebit ceea ce se realizează în cadrul Liceului Teoretic Național, am apreciat în mod deosebit programul „Învață de la viață”, program care îi învață pe elevi ce să facă în viață, cum să se raporteze practic la o serie de necesități și probleme care apar în viață și am considerat că pot să îmi aduc și eu contribuția la dezvoltarea acestui concept și la promovarea celor mai bune idei pentru învățământ.