Monthly Archives: aprilie 2019

Ziua Pământului la LTN

Ziua Pământului la LTN În zilele de 18 și 19 aprilie, cu mic, cu mare, am creat împreună clipe frumoase și ne-am bucurat de participarea tuturor într-o activitate menită să îi aducă pe elevi mai aproape de natură, recurgând la o modalitate inedită de a sărbători venirea primăverii la LTN, dar mai ales, Ziua Pământului. Ce-i drept, au fost două zile mohorâte și, cum se întâmplă în asemenea situații, parcă entuziasmul nu [...]

Pe plaiuri bistrițene – La pas prin țara mea

Pe plaiuri bistrițene - La pas prin țara mea „La pas prin țara mea”, un proiect integrat în Modelul LTN Școală pentru viață asigură posibilitatea participării elevilor la două  excursii pe an realizate pe trasee prestabilite, după un algoritm integrat unic realizat de echipa LTN, astfel încât în cei 13 ani de școlaritate, elevii să viziteze într-un mod coerent cu programa școlară, majoritatea zonelor de interes din România. [...]

Dacă ești la FAIMA, ești faimos!

Dacă ești la FAIMA, ești faimos! Luni 8 aprilie, în cadrul programului LTN, „Mai mult decât Școala Altfel”, elevii claselor a XI-a din LTN au mers în vizită la Universitatea Politehnica din București, însoțiți de două doamne profesoare inimoase, prof. Doina Popescu și prof. Iuliana Gorănel. Aici grupul a fost preluat și condus de dl. conf. dr. Andrei Niculescu și apoi întâmpinat de prof. univ. dr. ing. Gheorghe Militaru, șef al departamentului [...]

Grădiniţa Altfel, în fiecare zi

Grădiniţa Altfel, în fiecare zi Cu mic, cu mare, preşcolarii de la Grădinița  LTN s-au organizat în cadrul programului „Mai mult decât Școala Altfel” şi împreună au vizitat  locuri noi, pline de surprize. Acest program face parte din Modelul LTN - Școală pentru viață și are ca obiectiv să le insufle celor mici, de la grădiniță până la finalizarea școlii, interesul pentru diverse domenii și meserii, curiozitatea de [...]

Aer curat, în mijlocul aglomerației urbane

Aer curat, în mijlocul aglomerației urbane! Mădălina Zăvoianu Recunosc cinstit, m-am simțit ignorantă! Am ajuns până la vârsta asta și nu am știut ce bijuterie ascunsă are Bucureștiul. Și între noi fie vorba, poate e mai bine că nu știe toată lumea, poate așa se păstrează mai mult și mai frumos, pentru noi, norocoșii care am aflat (chiar dacă mai târziu)! Despre ce nestemată este vorba? [...]

Modelul LTN „Școală pentru viață”

Modelul LTN „Școală pentru viață” Ion Moraru, Modelul Liceului Teoretic Național - Școală pentru viață, București, Editura Niculescu, 2019, 143 p. „Modelul Liceului Teoretic Național - Școală pentru viață" este, în mare măsură, un exemplu binevenit și un răspuns la numeroasele întrebări care se nasc pe fondul dezbaterilor legate de tema educației în România. Ce înseamnă „Modelul Liceului Teoretic Național”? Ce aduce nou pe scena educației [...]

Cum să folosim tehnologia în mod responsabil?

Cum să folosim tehnologia în mod responsabil? Liceul Teoretic Național derulează un proiect educațional pentru elevii săi, cuprins în Modelul LTN - Școală pentru viață. Obiectivul acestuia este ca elevii să devină oameni integri, cu o mare capacitate de adaptare, cu un mindset deschis și pozitiv, copii și tinerii să iasă din rutina orelor de zi cu zi. Programul se numește „Învață de la viață” și constă în mijlocirea [...]

Go to Top