Pe plaiuri bistrițene – La pas prin țara mea

„La pas prin țara mea”, un proiect integrat în Modelul LTN Școală pentru viață asigură posibilitatea participării elevilor la două  excursii pe an realizate pe trasee prestabilite, după un algoritm integrat unic realizat de echipa LTN, astfel încât în cei 13 ani de școlaritate, elevii să viziteze într-un mod coerent cu programa școlară, majoritatea zonelor de interes din România. În cadrul acestor excursii se realizează lecții interdisciplinare proiectate în funcție de traseu și de vârsta elevilor. În acest fel, la sfârșitul celor 13 ani de studii în cadrul LTN elevii vor fi cunoscut în mod nemijlocit frumusețile, dar și realitățile României și vor fi avut posibilitatea să trăiască experiențe care îi vor ajuta să se împlinească în plan social, dar și să se realizeze profesional.

Am ajuns în Bistrița într-o zi de marți, după un lung drum cu autocarul și mici popasuri în care am reușit să ne odihnim puțin. Orașul, asemenea oricărui oraș din Ardeal, are o candoare pe care cu greu o poți regăsi într-un loc atât de agitat precum Bucureștiul. Oamenii sunt mai liniștiți, mai ponderați, parcă își acordă timp unii altora și răbdare în tot ceea ce întreprind.

Ne-am strâns lucrurile din autocar, ne-am cazat la hotel și ne-am întâlnit cu toții la ora cinei. Eram, pe alocuri, destul de tăcuți, cel mai probabil obosiți. Dar am reușit să lăsăm un loc povestirilor și glumelor de seară. A doua zi, miercuri, după micul dejun, am vizitat Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Casa Argintarului. Între timp, ne-a apărut în cale și o biserică impunătoare – Biserica de la Coroana – cel mai vechi monument din oraș, care datează încă din secolul al XIII-lea. Ghidul care ne-a însoțit ne-a relatat pe parcurs diferite momente din istoria orașului. În Casa Argintarului, într-o sală aflată la primul etaj, amenajată special pentru public, am asistat la o expunere erudită despre tot ceea ce înseamnă Bistrița. Cronologic, bine documentată și întru totul inedită. La câțiva pași de Casa Argintarului, protectorul orașului, Sfântul Nicolae, veghea nestingherit către Biserica Evanghelică aflată în centrul orașului. Sculptura datează din anul 1519.

Ne-am reîntors la hotel pentru masa de prânz. Apoi ne-am strâns fiecare în camere și ne-am grupat în autocar pentru a vizita următoarele destinații aflate în plan: Muzeul memorial Liviu Rebreanu și casa natală a poetului George Coșbuc. Am avut parte, în ambele cazuri, de lecții interactive și prezentări dintre cele mai interesante legate de viața și opera celor doi mari creatori. Ultima oprire în programul zilei de miercuri a fost Lacul Colibița. Înconjurat de munți semeți și case răsfirate ici și colo, priveliștea impresionează prin spectacolul naturii. Nu te mai saturi să privești! Vremea însă a fost destul de capricioasă și prea puțin binevoitoare ca să ne lase să ne bucurăm din plin de aceste clipe.

Înapoi la hotel. Joi ne-am pregătit pentru o călătorie spre Pasul Tihuța, Piatra Fântânele – Vatra Dornei și Pasul Prislop. Poposind la Pasul Tihuța, curioși din fire, am vizitat Castelul Dracula, iar la Vatra Dornei am fost răsfățați cu un prânz pe cinste. Iată-ne ajunși la Pasul Prislop, mai precis, în regiunea Maramureșului. Zăpadă în jur cât vedeai cu ochii. Ce-i drept, a fost o surpriză neașteptată. Obișnuiți cu primăvara din oraș, ar fi trebuit, poate, să fi luat în calcul și acest mic detaliu. Reîntorși în Bistrița, am profitat de faptul că era ultima seară pe care o petreceam împreună și ne-am adunat la povești și discuții pe diferite teme.

Atunci când încerci să scrii despre o experiență, realizezi de multe ori că e dificil să aduni laolaltă toate gândurile sau poveștile care s-au conturat pe parcursul a câteva zile. Apreciezi în cele din urmă că pot fi reduse la un numitor comun: cel mai adesea, oamenii care își spun povești unii altora. Felul în care comunică, ceea ce vor să transmită și cum toate aceste ipostaze se modelează într-o tonalitate cu totul deosebită, pe fundalul unor peisaje în fața cărora nu numai că ești un simplu martor, dar înveți să le și trăiești. Ne putem întoarce oricând în locuri pe care le-am vizitat, dar niciodată experiența nu va mai fi aceeași.

Cele câteva rânduri înșiruite aici încearcă să păstreze o amintire, pe cât posibil, eliberată de impresii arbitrare. Să capteze un moment. Să se concentreze asupra unor secvențe demne de ținut minte. Și iată că astfel, mergând la pas pe plaiuri bistrițene, alături de clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, am ajuns să cunoaștem fragmente de istorie, dar și situații în care, cine știe, poate că am mai aflat câte ceva despre noi înșine – fiecare în ritmul său.