Despre astronomie, la Ateneul Român
Directorul Observatorului Astronomic al Vaticanului (Specola Vaticana), călugărul iezuit și omul de știință Guy Consolmagno, se află în aceste zile în România. Marți 19 noiembrie 2019, ora 18:30, a susținut o conferință la Ateneul Român, la invitația Institutului Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară de la Măgurele. Tema conferinței a fost una de mare interes pentru elevii noștri: Lecțiile astronomiei: lumii abandonate. Idei astronomice care erau ‘aproape’ corecte. Elevii Liceului Teoretic Național au avut privilegiul de a participa la acest eveniment și, mai mult, au stat de vorbă cu cercetătorul Guy Consolmagno. Laudatio a fost rostit de academician Nicolae – Victor Zamfir, director general IFIN-HH, director Centru ELI-NP și Președintele Consiliului Științific al LTN. Evenimentul a fost dedicat împlinirii a 70 de ani de la înființarea primului institut de cercetări din România – Institutul de Fizică al Academiei.
Ce au reușit elevii să afle de la invitatul acestei conferințe, veți afla în paginile revistei D’ale LTN-ului care se va lansa la Târgul de Iarnă din data de 19 decembrie 2019. Redăm, în cele ce urmează, un fragment dintr-un interviu și câteva date despre această personalitate marcantă a lumii științifice care a fascinat prin carismă și discurs elevii de la clasele a IX-a și a X-a:
„Cunoașterea este ca o insulă. Cu cât știi, cu atât insula este mai mare. Dar linia țărmului este frontiera între ceea ce știi și oceanul a ceea ce nu știi. Și, cu cât mai mare este insula, cu atât mai lungă este linia țărmului… Așa progresează știința. Cu cât știi mai mult, cu atât descoperi că este și mai mult de cunoscut. Cu cât știi mai mult, cu atât realizezi că există explicații simple. Erau și atunci când eram eu student. Însă probabil că erau nepotrivite. Dar nu se întîmplă tot așa și în viață? Acolo se află Dumnezeu. Cu cât învățăm mai mult despre Univers, cu atât realizăm mai mult că ceea ce se poate să fi înțeles noi să fie adevărat (dar este o înțelegere slabă a ceea ce este cu adevărat acolo) înțelegerea noastră despre Univers și înțelegerera noastră despre Dumnezeu cresc, și uneori o fac accelerat. Exact așa cum crește accelerat Universul însuși …”
(Interviu cu Guy Consolmagno, în Network, 5 aprilie 2017)
Originea Observatorului Astronomic al Vaticanului se află în turnul de observații înălțat în interiorul Vaticanului de Papa Grigore XIII (1578) pentru a pregăti reformarea calendarului care-i poartă numele, calendarul gregorian (1582). În 1935, pentru a evita poluarea luminoasă din Roma, Observatorul a fost mutat la Castel Gandolfo, reședința paplă de vară. La 90 de ani de la Înființarea sa, Observatorul Vaticanului își deschide un al doilea centru de cercetare la Tucson, Arizona, pentru că cerul italian devenise prea luminos pentru observațiile pe timp de noapte. Sediul modern al Observatorului a fost inaugurat în grădinile papale de la Castel Gandolfo în 2009 de Papa Benedict XVI.
18 septembrie 2015. Papa Francisc îl desemnează ca director al Observatorului Vaticanului pe Fratele Guy Consolmagno, călugăr iezuit. Este specialist în astronomia planetară și a studiat meteoriți și asteroizi ca astronom la Observatorul Vaticanului începând din 1993. A fost Președinte al Fundației Observatorul Vaticanului și custodele colecției de meteoriți ai Vaticanului, una dintre cele mai mari din lume. A absolvit MIT – Massachusetts Institute of Technology, are masteratul în Științele Pământului și Planetare la MIT, este doctor în Științe Planetare la Universitatea Arizona. A fost conferențiar la Observatorul Colegiului Harvard și la M.I.T., după care s-a alăturat US Peace Corps în Kenya, unde a predat fizică și astronomie. În 1989 a intrat în Ordinul Iezuiților. Cercetările sale sunt dedicate studiului meteoriților, asteroizilor și originii și evoluției corpurilor mici din Sistemul Solar. În anul 2000, Uniunea Astronomică Internațională a acordat numele său unui asteroid (4597 Consolmagno), o mică stâncă de aproape 22 000 Km, orbitând în vecinătatea Soarelui. Autor al unor numeroase cărți despre știință și religie Consolmagno a primit în 2014 prestigioasa Medalie Carl Sagan ca apreciere a capacității sale remarcabile de a comunica publicului larg, exact și clar, descoperirile științei planetare.