Împreună reușim!

Trăim vremuri tulburi. La fel ca și restul țării, și noi, la LTN, ne confruntăm cu o situație deosebită. Într-un scenariu ce pare pesimist, sumbru și rupt oarecum de realitate, viața noastră capătă un nou sens, raportându-se la două concepte esențiale: responsabilitate socială și solidaritate

Deși elevii și profesorii nu mai sunt prezenți în campusul școlii noastre, activitatea didactică, precum și cea administrativă ori managerială se desfășoară în mediul online. Cu toții, indiferent de vârstă sau rolul pe care îl avem în procesul educațional, încercăm să ne adaptăm noilor condiții și stării perpetue de neliniște socială. Însă, pentru depășirea evenimentelor critice care ne provoacă în această perioadă, trebuie să rămânem motivați și uniți

Liceul Teoretic Național a înțeles că o condiție esențială pentru un învățământ de calitate este menținerea bunăstării fizice, mentale și emoționale a tuturor actorilor implicați în procesul educațional. În încercarea de a parcurge limitările impuse de situația actuală, ne-am mobilizat și am organizat un grup de suport și întrajutorare a personalului LTN. Astfel, un număr restrâns de angajați ai școlii noastre au ca principală misiune acordarea sprijinului necesar colegilor care s-ar putea afla în dificultate, efectuând deplasări către domiciliile acestora pentru activități precum: efectuarea de cumpărături ori medicamente; asigurarea asistenței personalului în vârstă și însoțirea, în caz de nevoie, la consultări medicale ce nu suportă amânare; transmiterea de echipamente și acte administrative necesare desfășurării în bune condiții a activității de la domiciliu etc. 

Această inițiativă este completată de suportul moral pe care ni-l asigurăm constant, între noi, Echipa LTN. Petrecând deja peste două săptămâni în case, în fața ecranelor calculatoarelor, luăm contact cu știri, declarații oficiale, ori studii asupra efectelor pandemiei, informații care negreșit provoacă reacții emoționale, firești de altfel, într-un asemenea context. De aceea, munca în echipă și empatia, sprijinul colegilor sau doar o vorbă bună primită la telefon după-amiaza devin, astăzi, cheia succesului în a combate consecințele create de situația în care ne aflăm.  

Experiența desfășurării activității în singurătate, deși din confortul propriilor case, ne-a dovedit că apartenența la un grup este o necesitate reală a societății umane. Fiecare dintre noi, am lăsat deoparte rolul pe care îl aveam individual ca angajați ai LTN, și lucrăm în echipă, într-un singur scop și spirit: înfăptuirea conceptului LTN – „Școală pentru viață”, dincolo de limitările spațio-temporale. Însă ceea ce ne motivează cu adevărat să ne ducem la îndeplinire misiunea este legătura constantă pe care o menținem între noi: dincolo de aspectele profesionale, reușim să introducem în mesajele transmise ori în video-conferințele desfășurate zilnic, cuvinte de încurajare, povești de viață și chiar glume care să ne anime starea de spirit și să ne facă să zâmbim. Fără bucurie zilnică, nu putem dărui munca noastră celor mici. Tehnologia ne ajută să fim împreună, chiar și atunci când suntem singuri.

Întreaga lume trece printr-un impas pe care nu-l putem controla. Ori, cel puțin, nu în totalitate. Dacă putem într-adevăr să facem ceva pentru binele nostru, comun de altfel, acel lucru este să fim uniți, solidari și responsabili social. Noi, Echipa LTN, desfășurăm integral, online, activitatea didactică, #stămacasă și respectăm măsurile impuse de autorități în vederea împiedicării răspândirii acestui nou virus, care provoacă dezechilibre în fiecare aspect al vieții noastre, așa cum o știam. Tu?  

Împreună reușim!