LTN-iști, actori, educație culturală

Ca proaspăt membru al echipei LTN, am participat săptămâna trecută la activitățile din programul Mai mult decât Școala Altfel unde am descoperit o lume cu adevărat fabuloasă, în care elevii de la clasele primare până la tinerii de la liceu au avut parte de o educație adaptată realităților și societății în care trăim. Orele de curs s-au desfășurat online și au atins domenii precum: cultura, inovația, noile tehnologii și securitate cibernetică, lectura, arta culinară și multe altele. 

O prezență deosebită au avut-o actorii ai Teatrului „Stela Popescu” care au venit cu un suflu aparte de energie creatoare, generând dezbateri pe fragmente de piese de teatru, exerciții de creativitate prin care elevii să își manifeste imaginația, discuții libere și puneri în scenă a unor universuri artistice complexe. 

Într-o manieră informală, elevii claselor de liceu au avut o ocazie deosebită de a-i întâlni pe Cristi Neacșu, Ana Maria Ivan, Crina Matei, Irina Caramizaru, Aurel Sorin Sandu, Cătălin Frasinescu. Actorii au propus mai multe exerciții de memorie prin care să-i atragă pe elevi și să îi provoace la un joc de creativitate. Impovizația teatrală și fragmentele din piese de teatru care se joacă pe scenă au oferit ocazia elevilor de a pătrunde în lumea personajelor. 

Pentru a-i introduce pe copii în domeniul teatrului și a le capta atenția, actorii au interpretat un pasaj dintr-o piesă comică. Practic, de aici a început jocul: pe tema imaginației și a spiritului ludic, mica interacțiune a adus la viață comunicarea dintre elevi și invitați. Tinerii de la clasa a X-a, spre exemplu, alături de doamna profesoară Rodica Cherciu, au fost provocați să redacteze o poveste care, din vorbă în vorbă, să aibă un fir logic și real. Distracția și lucrul în echipă s-au dovedit a merge mână în mână, în timp ce finalul poveștii a fost ancorat în realitate.

Princhindeii de la clasele primare s-au delectat cu fabule interpretate de actori și dezbătute mai apoi împreună cu doamnele învățătoare. Ca și o concluze, consider că spiritul de echipă, empatia, comunicarea sunt cele mai importante elemente deprinse de către elevi într-o astfel de lecție: copiii s-au ajutat între ei, ba chiar glumeau și au reușit să creeze o lume fantastică unde prietenia, învățătura și imaginația depășesc granițele realității.

Înlănțuiți de pandemie și limitări sociale, LTN menține viața și activitatea elevilor semănând în sufletele lor bucurie și momente unice, chiar dacă prezența oamenilor dragi apare și dincolo de ecrane!