Încântător aerul serilor și dimineților de iunie, de două zile încoace! „De vină” este parfumul teilor. Teilor buni, de iunie! Întotdeauna am asociat acest parfum cu apropierea vacanței de vară! Vacanța mare, cea mai iubită și cea mai așteptată vacanță! În fiecare an este la fel, dar anul acesta, va fi oare tot așa? Sau altfel?

Ca să pot răspunde trebuie să încep cu începutul, iar începutul pentru acest an școlar, atât de diferit de toți ceilalți de până acum, are data precisă: 11 martie 2020. De la această dată până la momentul prezent am fost cu toții, elevi, părinți, profesori, actori ai școlii românești într-o piesă cu final, încă necunoscut, așteptând să cadă de oriunde un deus ex machina salvator.

Pentru mine este clar că, dacă cineva m-ar fi întrebat în septembrie, octombrie sau chiar acum trei luni, cum voi lucra cu elevii mei, ca profesor, în școala online, i-aș fi răspuns: Simplu pentru că elevii, tinerii de azi, care sunt nativ-digitali au o aplecare deosebită spre orice ține de tehnologia modernă cu tot ce înseamnă aparatură dedicată acestui domeniu: telefon mobil, calculator, laptop, tabletă, crombook, orice numai să fie conectați virtual. Școlarii de azi de-abia așteaptă să „sburde” pe internet.

Acum, în iunie, după experiența perioadei traversate prin izolare, prin distanțare socială, după timpul petrecut în online, pot spune că m-am confruntat cu ceea ce am simțit cu toții în perioada aceasta de izolare, în stare de urgență sau de alertă, și anume: confuzie, frustrare, desconsiderare a rolului profesorului, dar și a elevului sau părintelui conștiincios!

În prima lună, după declararea stării de urgență, modalitatea de implementare a acestui nou tip de școală, când toată școlărimea română a avut obligația de a face școală online, s-a făcut după „ureche”, după posibilitățile fiecărei școli și fiecărei familii cu copii școlari în parte. Ne-am trezit trăind paradoxul că, deși ne situăm printre primele țări, la nivel mondial, cu viteză mare de net, nu avem o platformă dedicată educației la nivel național și nici școli dotate sau pregătite, pe tot cuprinsul țării, pentru a primi și a lucra pe o astfel de platformă în condiții educative normale, nu doar excepționale ca cea din acest an de grație 2020. 

La acest moment, acolo unde a fost posibil, în primele zile ale cursurilor online, lucrurile s-au mișcat mai greu până ce fiecare s-a obișnuit și s-a  adaptat la noile condiții de lucru de acasă: unii cu mai mult entuziasm, alții cu mai puțin. Elevii au intrat cu zel și energie în acest tip de școală pe care poate chiar și-au dorit-o. În școala noastră, care se poate număra printre puținele norocoase din punct de vedere al modernității condițiilor de lucru, profesorii nu au fost „luați prin surprindere” ci  au continuat firesc procesul educativ, au venit cu noi informații și  materiale dintre cele mai diverse și atractive pentru a trezi și menține interesul elevilor.  Dar… pentru că există și un dar…

Nici nu ne-am obișnuit bine cu noile condiții de lucru că primim de la autorități alte recomandări prin care notarea elevilor în această perioadă online să se facă cu acordul părinților, iar încheierea situației școlare, după încetarea stării de urgență să se facă: pentru cei din medii dezavantajate (?) prin realizarea de planuri de recuperare și remediale, pentru toți ceilalți „norocoși” cu acces la mijloace IT, potrivit a cinci situații de urmat pentru încheierea situației școlare! 

Soluții întârziate – la mai bine de o lună și jumătate de la declararea stării de urgență corelată cu izolarea și muncă de la domiciliu – neangajante, ambigue, care mai mult au bulversat activitatea educativă în loc să o sprijine, umilitoare la adresa celor care au muncit/învățat cu adevărat și „salvatoare” pentru cei care au știut mereu să se eschiveze de la îndatoriri. Urmarea acestor măsuri a fost aceea că zelul inițial și energia au început să se diminueze chiar și la cei care au continuat să fie activi în spațiul online! 

În schimb, pe toată această perioadă, părinți, profesori și elevi am  fost „consultați” sau mai degrabă asaltați de completarea de rapoarte sau de chestionare despre ce dispozitive folosește fiecare și dacă are acces la internet, despre cât de cunoscător sau mai puțin cunoscător într-ale lucrului on-line este un profesor, despre cereri de exemple de bună practică în mediul online, despre cât de implicat este părintele să își sprijine copilul în învățarea online etc. Avalanșă obositoare și lipsită de utilitate, care mă face să mă întreb din nou cui prodest? cui folosește!? Sau se aplică și în educație aceeași uimire a românului fără cauciucuri corespunzătoare, prins nepregătit de zăpada căzută iarna? 

Un lucru este clar pentru toată lumea, mic sau mare, care a traversat această perioadă unică în viață și anume: că drumul către mediocritate și superficialitate a fost deschis, că, să lași pe mâine ce poți face azi, este chiar titlu de glorie și că amânarea cu „vom vedea, vom analiza” ne face să ne  gândim la vorbele vechilor latini: „Qui parcit malis nocet bonis!” adică „Cine îi încurajează pe cei răi va dăuna celor buni” .