Performanță și succes în educație
Autonomie, fără resurse?
Încep rândurile astea într-o notă negativă: școala preuniversitară unde lucrez de patru ani și unde, de anul acesta îmi încep și cariera de dascăl (voi preda Științe Socio-Umane la clasele de liceu) a reușit să ofere întregii echipe o testare pentru noul Coronavirus. Săptămâna trecută am participat alături de colegii mei la un modul de formare continuă care ne-a facilitat o mulțime de oportunități de dezvoltare personală și profesională. Încă de luni am început instruirea alături de o echipă de specialiști medici de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Concluziile acestei vizite de lucru (și de testare) au fost că suntem pregătiți din punct de vedere logistic și procedural să începem noul an școlar în orice condiții, asigurând o oază de stabilitate și protecție celor peste 300 de elevi și familiilor lor. Nici un membru al echipei Liceului Teoretic Național nu a ieșit „pozitiv” la test. Înseamnă că, paradoxal și reconfortant, începem școala de pe premise pozitive pentru că suntem toți „negativi” 🙂 Și totuși, câte școli au posibilitatea testării profesorilor?
Cum să stai liniștit când din partea autorităților, cu câteva zile înainte de începerea anului școlar, încă nu se transmit informații clare? Degeaba ne-am organizat de-a lungul întregii vacanțe? Degeaba formăm profesori, îi dotăm cu chrome-book-uri, îi învățăm să predea online, îi testăm, le dăm vizete și măști, punem plexiglas pe toate băncile, reconfigurăm orare și gândim grafice de pauze cu spații dedicate pe categorii de elevi, degeaba am elaborat propriile proceduri interne pentru sănătate, comunicare sau predare online? Nu ne ridică nimeni statuie pentru asta și nici nu ne dorim, nu am cerut ajutor și nici nu am așteptat „de sus” să vină vreo soluție salvatoare… Mă bucur sincer că școala privată în slujba căreia mi-am pus sufletul și competențele mele profesionale e cu un pas înaintea tuturor și că am reușit, împreună, să fim gata pentru a înfrunta orice provocări.
Gândindu-mă însă la întregul sistem de învățământ din România, mă încearcă un sentiment de dezamăgire, care se aseamănă cu sintagma „cooperativa munca în zadar” și o să vă explic de ce pornind de la câteva întrebări (retorice?):
- Cum pot unitățile de învățământ de stat să se folosească de mult-declarata autonomie, când acestea nu dispun practic de nici un fel de resurse (materiale, umane, logistice)?
- Cine răspunde de situația în care o generație de elevi și profesori va fi sacrificată de către autorități ale statului care în fapt nu prea decid sau decid lucruri utopice raportat la realitatea din teren?
- Cum se rezolvă situațiile-excepție care de fapt sunt reguli în societatea românească? În cât timp? Cine ține timpul pe loc ca să ne dea răgaz să rezolvăm câte mai sunt de pus la punct pentru un an școlar care să nu scadă calitatea actului educațional?
- Era imperios necesar MEN și inspectoratele școlare să nu fi fost în vacanță, să fi efectuat vizite în școli și să simuleze anul școlar, alături de noi cei care vom fi efectiv la școală, în prima linie a educației românești. Unde erau procedurile și metodologiile de aplicare, atunci când noi, profesorii, părinții și elevii căutam răspunsuri?
Formare, reformare:
Am fost impresionată de munca depusă pentru organizarea și pregătirea acestui modul de formare. Numărul mare de prezentări, al colegilor implicați, informația valoroasă primită și de la specialiștii invitați din diverse domenii reprezintă un indicator al calității activității derulate săptămâna aceasta.
(Ioana Dan, coord. activități non-formale la LTN)
Revenind la școala mea, așa cum spuneam, săptămâna trecută am participat la o sesiune de instruire a echipei școlii. A fost cu adevărat o Școală pentru viață acest exercițiu de relaționare, învățare, colaborare între experți în educație, medici, directori și profesori care, cu toții, au prezentat și au optimizat metodele efective prin care va începe anul școlar. Am stat cu măștile pe față ore întregi, în clase amenajate în aer liber dar și în clasele din interiorul campusului, acolo unde a trebuit să păstrăm distanța regulamentară. Am reușit să comunicăm, să ne auzim, să ne expunem bunele practici pe care le vom aplica și în fața elevilor. Apoi, cu doar câteva zile înaintea deschiderii anului școlar, începem să lucrăm la o mulțime de hârtii care nu au nici o legătură cu realitatea, nu ne ajută cu nimic pentru că nu aduc nici un aport de utilitate, cerute de diverse autorități care vor să ia decizii, să dea avize și aprobări pentru realități pe care nu le cunosc de fapt. Sunt convinsă că și ele (ca și noi) vor doar să fie bine pentru toată lumea…
Avem vreo cheie cu care să deschidem ușile noului an școlar? O cheie a succesului sau doar o cheie care să ne permită educarea copiilor noștri, indiferent de vreme sau vremuri? Personal cred că da: Mai puține vorbe și mai multe fapte, mai puține discuții și mai multă comunicare și colaborare, implicarea deplină, cu bună credință, atât a autorităților, școlii, cât și a părinților și situarea cu adevărat a interesului educării elevilor în centrul întregii activități. Sistemul ar trebui să lucreze în favoarea și nu în detrimentul acestor aspirații.
Modelul Liceului Teoretic Național – „Școală pentru viață” crește odată cu elevii noștri. Anul acesta am trăit emoția absolvirii unei generații care a parcurs un întreg ciclu școlar în școala noastră și care au notat în Cartea de Onoare a școlii impresiile călătoriei lor școlare. Urez „Bun venit!” noilor generații de LTN-iști și doresc, din toată inima, să scriem împreună încă un capitol din povestea de succes a Liceului Teoretic Național. Am demonstrat că împreună reușim (școala, profesorii, familile și elevii), chiar dacă cu un amar sentiment de singurătate și fără sprijinul real al sistemului de învățământ românesc pentru a cărui dezvoltare muncim și construim în fiecare zi.
AMR: 3 zile și ne vedem la școală!
Semnat: noua profă de filosofie