Ce este încrederea în sine?

Auzim adesea vorbindu-se despre încrederea în sine, dar de câte ori ne-am oprit câteva momente pentru a defini mai exact ce reprezintă acești termeni? Ce semnificație au pentru noi? Când ne gândim la încrederea în sine ne referim la așteptările pe care le avem de la noi și la auto-evaluarea cu privire la abilitățile și performanțele anterioare. Cu alte cuvinte, este imaginea pe care o avem la un moment dat despre propria persoană. Această imagine poate să se schimbe în funcție de evenimentele din viața noastră.

Creierul și gândirea noastră au tendința de a se concentra pe lucrurile care nu funcționează bine, și mai puțin pe ceea ce există deja și merge bine. Acest lucru nu face decât să ne ofere senzația că nu suntem suficienți, așa cum suntem acum și aici, și că este necesar să ne schimbăm pentru a fi acceptați, pentru a avea succes, pentru a fi iubiți. În realitate este important să pornim de la baza noastră, de la lucrurile pe care le avem deja și le recunoaștem în interiorul nostru ca fiind sursa pentru a ne dezvolta și a crește încrederea în sine. 

Atunci când suntem copii, cei care au un rol foarte important în dezvoltarea încrederii în sine sunt persoanele semnificative din viața noastră (părinți, bunici, frați/surori, părinți adoptivi, etc). Mai târziu, în viața de adult, partenerii de cuplu și prietenii au același rol. Ei ne ajută să ne vedem calitățile și abilitățile, dar și lucrurile care nu ne plac sau la care nu ne pricepem,  prin modul în care ne reflectă aceste trăsături și preferințe din interiorul nostru. 

Există niște elemente de bază care ne ajută să descoperim nivelul încrederii în sine la copii, dar și la adulți deoarece aceste principii sunt general valabile. Nu este necesar ca o persoană să îndeplinească toate criteriile, ci ele sunt orientative și ne oferă o ghidare pentru a ști care pot fi manifestările copiilor, partenerilor, prietenilor noștri. 

Cum putem recunoaște un copil încrezător?

• După aspectul fizic (postura corpului, expresia feței, vestimenția, îngrijirea)
• În funcție de deschiderea și curiozitatea manifestată (adresează întrebări, cere ajutor atunci când are nevoie, manifestă interes pe diverse subiecte)
• Colaborare (e deschis să lucreze în echipă)
• Expresivitate (se manifestă liber, își exprimă opinia, are o mimică în concordanță cu emoția trăită)
• Distinge între interior și exterior (nu ia personal situațiile cu care se confruntă în viața de zi cu zi)
• Vitalitate (energie în mișcare, aleargă, are poftă de jocuri specifice vârstei)
• Flexibilitate (este deschis către noi idei, noi experiențe)
• Manifestă interes față de învățare și explorare (învață fără a fi condiționat de factori exteriori cum ar fi recompense, condiționări sau amenințări). 

Se întâmplă uneori să facem confuzie între o persoană care are încredere în sine și se cunoaște și o persoană care maschează sau compensează lipsa încrederii prin crearea unei imagini care nu este în concordanță cu ce simte sau gândește în mod autentic. În ceea ce privește copilul, am enumerat trei tipuri care pot apărea, ele fiind inconștiente, cu scopul de a-l ajuta pe acesta să facă față cerințelor din jur:

Imaginea înșelătoare a încrederii în sine:

• Copilul bun la toate (care face performanță, se pricepe la toate, își asumă mai mult decât poate duce)
• Copilul care dorește să fie în centrul atenției (vorbește mult, are nevoie de multe confirmări, pune întrebări foarte des dar nu legate de subiect, copilul „foarte iubitor”, are stări emoționale fluctuante și intense)
• Copilul cuminte (face tot ce i se spune, nu își exprimă opinia ca să nu supere, nu are inițiativă, așteaptă acordul adulților în acțiunile sale, de cele mai multe ori vorbește doar dacă este întrebat, nu știe ce îi place, are o dificultate să decidă pentru propria persoană)

Dar ce anume determină nivelul încrederii în sine? Am menționat mai sus despre influența persoanelor semnificative din viața noastră, însă joacă un rol foarte important și predispoziția pe care o avem atunci când trăim într-un anumit mediu, temperamentul nostru, cât și alegerile pe care le facem în viața noastră. Se pare că în urma cercetărilor, s-a remarcat faptul că alegerile au cel mai mare impact asupra încrederii în sine. Cu alte cuvinte, factorii care influențează nivelul încrederii în sine sunt: genetica (temperament), mediul (experiențe de viață, context), alegerile (decizii cu privire la propria viață).

Abia după ce am identificat care este punctul în care se află copilul nostru în prezent, sau unde ne aflăm noi ca nivel de încredere în sine, ne concentrăm  pe ce ar trebui să facem, ce ne-ar ajuta, pentru a crește nivelul încrederii în sine. Avem câteva sugestii mai jos. Cu siguranță, nu sunt toate lucrurile pe care le putem face, dar sunt câteva elemente orientative care pot avea un rol foarte important în viața noastră sau a celor dragi nouă. 

Cum cultivăm încrederea în sine?

• Las copilul să se exprime
• Ofer un feedback concret, clar, specific și sincer
• Ascult activ copilul (aud și înțeleg ce îmi spune)
• Îi cer opinia cu privire la cum ar rezolva o situație sau modul în care ar lua o decizie
• Am așteptări realiste de la fiecare (copilul este unic și mă raportez la fiecare în funcție de putințe, preferințe și nevoi)
• Separ nevoile mele de nevoile copilului 
• Setez clar limitele în funcție de context (cu consecvență și claritate)

Și pentru că școala joacă un rol foarte important în viața copiilor noștri, este important să conștientizăm rolul deosebit de important pe care îl are parteneriatul profesor-copil-părinte. Observăm de multe ori în jurul nostru că există viziuni diferite între părțile acestui parteneriat și uneori nu reușesc să se susțină sau ajung să cedeze responsabilitatea doar uneia dintre părți. Acest lucru se întâmplă tocmai datorită faptului că atât profesorii, cât și părinții și copiii au un rol foarte important atunci când este vorba despre procesul educațional. Sunt părți care se completează reciproc și fiecare participă prin rolul său definitoriu. Este important să fim conștienți de faptul că doar împreună putem ajunge la o educație armonioasă și de succes pentru copiii noștri. 

Pentru a exista armonie în această relație, există câteva direcții și recomandări pentru ca procesul educațional să aibă un impact cât mai pozitiv asupra persoanelor implicate:

• Încrederea în sine a copilului depinde de toate părțile implicate (fiecare are o contribuție într-un anumit procentaj)
• Este important să se stabilească elementele comune între profesor și părinte (să se pună de acord cu privire la obiectivele comune)
• Delimitarea rolurilor (implicarea să fie în concordanță cu rolul pe care îl are fiecare, ce este și ce nu este în controlul meu)
• Setarea cadrului (consecvență, obiceiurile grupului, contact recurent, limite)