Înainte de a spune cine sunt și încotro mă îndrept, vreau să vă povestesc cine am fost și ce îmi doream să fiu și să fac.

Visul meu a fost dintotdeauna acela de deveni profesor, deși inițial mi-ar fi plăcut să fiu învățătoare, apoi să predau biologie. Destinul a fost altul, ajungând astfel să predau limba maternă într-o țară străină. Nu dezvoltăm prea mult acest subiect, ar dura o noapte întreagă de lecturat, iar mie vreo 7 de redactat 🙂

Fiind în anul al II-lea de studii din cadrul masterului Français, Langue Étrangère et Seconde (Franceză – Limbă Străină și Secundară), Universitatea Poitiers, am fost înștiințată că în viitorul apropiat va trebui să îmi desfășor activitatea într-un stagiu de trei luni, activitate ce presupune predarea limbii franceze, cetățenilor străini. 

Am ales să merg într-o țară străină din mai multe motive: unul este plăcerea de a călători și de a descoperi noi culturi, iar cel de-al doilea motiv este că am considerat că reprezintă o provocare pentru mine, să mă asigur că limba franceză era 100% străină pentru cei cu care urma să mă întâlnesc.

Faptul că am absolvit facultatea de Limba Engleză și Coreeană și că am fost mereu atrasă de cultura Coreei, m-a făcut să-mi doresc să ajung să-mi desfășor activitatea stagiului în această țară, Coreea. Numai că roata norocului m-a îndreptat către un teritoriu necunoscut, respectiv România, unde aveam de ales între patru școli din județe diferite (Bacău, Brașov, București, Constanța).

Am aplicat la toate cele patru instituții de învățământ, pentru a putea avea varianta de a alege exact locul în care îmi voi petrece următoarea perioadă. Acum consider că am fost aleasă de Școala Centrală din București, aceasta răspunzând prima la cererea mea. 

Am ajuns cu emoție în țara despre care nu știam nimic: cultura, limba, oamenii, dar învățasem rapid câteva expresii absolut necesare, conform sugestiilor venite din partea aplicației Duolinguo căreia țin să-i mulțumesc („Bună ziua”, „Mulțumesc”, „La revedere”, „Aș dori un pahar cu vin roșu”). Cu toate acestea îmi dau seama că auzisem ceva lucruri despre România, mai puțin plăcute, dar spre uimirea mea, nimic din ce îmi trecuse pe la urechi nu s-a confirmat. 

Directoarea mea de stagiu de la Școala Centrală, precum și un părinte al unui elev m-au întâmpinat încă de la aeroport și din acel moment a început pentru mine „Visul românesc”.

Frecventam cu regularitate Școala Centrală, după un program bine stabilit și pe măsură ce primele zile se derulau, cunoșteam din ce în ce mai mulți oameni care prin atitudinea călduroasă pe care o aveau față de mine, îmi confereau liniște și siguranță (aș dori să mulțumesc încă o dată îndrumătorilor Cecilia Popescu, Mariana Vișan, Mihaela Bacali, Alice și Isabelle Grigore, Daniela Harsan, Scumpu Camelia, Zota Gabriela, Ionescu Despina, Laura Dincă, dar și noilor prieteni care mi s-au alăturat, Ana Dogariu, Gina Cornea și nu în ultimul rând domnului profesor de biologie, Costin Bătrînescu).

Într-una din zile, Rora Paliga, o elevă de liceu, s-a apropiat de mine spunându-mi printre altele că și mama ei este profesoară de limba franceză, doar că activează într-o instituție privată și că ar dori să se întâlnească cu mine. Din păcate nu am avut această ocazie la momentul respectiv.

A trecut perioada stagiului cu multe amintiri plăcute, dar și cu multă muncă pe care am finalizat-o la întoarcerea mea, pentru o scurtă perioadă, în Franța. După ce mi-am susținut lucrarea de disertație, au început pregătirile pentru revenirea în țara de care mă atașasem și în care lăsasem lucruri neterminate. Revenind în România, în septembrie 2015, mi-am revăzut prietenii ce au reprezentat familia pe care mi-o făcusem aici pe parcursul stagiului. Tot atunci m-am întâlnit și cu Rodica Paliga,  mama elevei de la Școala Centrală care preda la o școală particulară din București. Am ajuns în sfârșit să ne și vedem după multe convorbiri telefonice în care discutam și povesteam diverse lucruri, fiindu-mi și suportul moral pe care mă puteam baza.

Din primele convorbiri îmi sugera că ar fi deosebit de bucuroasă dacă m-aș alătura echipei de la Liceul Teoretic Național, instituția școlară la care preda și despre care îmi vorbea fără să se mai oprească, prezentându-mi-se ca pe un mic colț de rai.

Astfel s-a înfiripat în mintea mea ideea de a experimenta și predarea limbii franceze într-un alt cadru decât cel întâlnit într-o școală de stat sau la Institutul Francez cu care deja începusem colaborarea. 

Din octombrie 2015 până în prezent, cariera mea de profesor a început să ia forme și să se contureze din ce în ce mai frumos. La realizarea acestui lucru își au meritele elevii, colegii mei și nu în ultimul rând conducerea Liceului Teoretic Național, reprezentată de prof. dr. Silvia Moraru și prof. Rodica Paliga, director adjunct. 

Fiind la început de carieră, am avut parte de tot sprijinul acordat de către personalul didactic dar și cel nedidactic din cadrul liceului, dându-mi încredere să merg mai departe. 

Conducerea LTN a fost întotdeauna deschisă la propunerile mele și mi-au acordat libertatea ca orele să le desfășor într-un mod diferit de cel tradițional, având posibilitatea ca elevii mei să învețe limba franceza prin activități precum: jocuri, vizionare de filme documentare, proiectul „Dis-moi dix mots”, proiectul „Gastronomie internațională”, ba chiar învățare la distanță prin intermediul tehnologiei, în timpul unor activități extrașcolare derulate pe parcursul vacanțelor precum „Ora de gătit online” sau „Tabără de vară în Franța”.

Printre beneficiile aduse de LTN în dezvoltarea mea se numără programulele unice „Mai mult decât Școala Altfel” și „La Pas prin Țara Mea” care mi-au permis descoperirea multor regiuni din această țară de care m-am atașat ireversibil.

Acesta a fost parcursul meu în țara aceasta superbă și sper că v-am trezit interesul, astfel încât să mă urmăriți și pe parcursul următoarelor articole despre experiența mea în România.

În concluzie, socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, astfel visul coreean s-a transformat în visul românesc. Chiar dacă nu sunt, așa cum mi-am dorit inițial, profesor de biologie, sunt căsătorită cu unul extraordinar și am ajuns să predau ceva totuși mai personal, chiar limba mea maternă. 

Vă iubesc și vă mulțumesc pentru tot!