Metacompetențe pentru viitor (II)

Gândirea de tip designer

La începutul anilor 2000, în mediul educațional, în cadrul conferințelor internaționale în mod special, a apărut un concept nou, preluat din lumea inovativă a afacerilor, acolo unde a fost dezvoltat inițial. A fost numit simplu și descriptiv: gândire de tip designer și a fost preluat timid în realitatea școlii, în următorii ani.

Ce este gândirea de tip designer? Este o modalitate de a defini și rezolva provocări dificile. Este direcționată spre obținerea de soluții rapide și pe învățarea din greșeli. În educație, acest aspect vizează rezolvarea problemelor din lumea reală.

Metacompetențele, spune domnul prof. univ. dr. Mircea Miclea, “sunt cele care te ajută să navighezi piața muncii indiferent ce se va întâmpla cu tehnologia, ce profesii vor dispărea, ce domenii neimaginate încă vor apărea. Viitorul va fi pe nișe, nu va fi un viitor uniform pentru care ne putem planifica viața.” În același context, menționa:

“Un designer este o persoană care utilizează cunoștințele existente să producă cu ele ceva nou. Cunoștințele pot fi semănate cu piese lego. Ele se pot combina în diverse feluri. Poți face un pod, un elefant, un bloc din aceleași bucăți de lego. Diferența e dată de designer, nu de cunoștințe. O să fie tot mai multe cunoștințe și tot mai ușor accesibile. Dai două click-uri și ai cunoștințele de la Oxford, de la MTI. Problema nu mai e accesul la cunoștințe, ci exploatarea lor.”
(…) “La fel e și cu cunoașterea. E important ce ai, dar și ce faci cu ce ai. Design thinking înseamnă să exploatăm cunoașterea, să facem ceva cu ea. Trebuie să exploatezi cunoașterea ca să schimbi realitatea.”

La Liceul Teoretic Național, în mod practic aducem mai aproape această paradigmă prin programul “Învață de la viață”, poate cel mai cunoscut și mai iubit program din Modelul LTN – “Școală pentru viață”. Cuprinde activități destinate dezvoltării elevilor și afirmării aptitudinilor creative ale acestora. Având o tematică situată în zona domeniilor și temelor legate nemijlocit de schimbările produse în societate, de dezvoltarea științei și tehnologiei în ritmuri nemaiîntâlnite până în prezent, de viața reală, aceste activități completează în mod creativ tematica stabilită prin curriculumul școlar. 

Pentru a înțelege mai ușor legătura dintre dezvoltarea unei astfel de metacompetențe – gândirea de tip designer și modul de abordare al învățării în școala noastră, am ales să fac referire la etapele care stau la baza formării acesteia și modul în care se regăsesc în cadrul activității practice fizice sau online. Într-un blog de specialitate, Dora Cerin menționa: “Există deja mai multe feluri de a numi și de a explica metodologia gândirii de tip design. Am ales să o prezint pe cea promovată de IDEO (o companie globală de design și inovație), la care se face cel mai adesea referință.” Pe scurt, acestea sunt:

  • empatia – înțelegerea nevoilor
  • definirea problemei
  • generarea de soluții
  • construirea unei forme fizice a soluției
  • testarea/confruntarea cu realitatea

Dacă ne uităm la aceste etape, cu siguranță vom reuși să le identificăm în activitățile propuse de către noi, alături de mentorii din cadrul programului “Învață de la viață”, invitați pe parcursul anului școlar, în funcție de tematică, la toate clasele școlii noastre. 

metacompetente pentru viitor

În primul rând, empatia se creează prin interacțiunea vie dintre elevi și mentori, prin înțelegerea nevoilor și dorințelor elevilor, atât în școală, la un moment dat, cât și dincolo de școală. 

Etapa referitoare la definirea problemei este redată în cadrul acestor întâlniri prin atingerea unui punct central de interes pentru elevi, după ce le-au fost descoperite nevoile, momentul în care mentorii îi determină pe aceștia să spună ce îi interesează și ce este util pentru ei. 

În mod natural, generarea de soluții, pornind de la anumite tematici abordate de către invitați, în domeniul lor de specialitate, constă în exprimarea de idei care încep să curgă, sub formă de întrebări și soluții prin intermediul brainstormingului sau altor metode de generare de idei. 

Și pentru că învățarea autentică se realizează prin interacțiune directă și activitate practică, etapa de construire a unei forme fizice a soluției se concretizează în cazul nostru prin vizite, prin realizarea de experimente, prin lucrul practic în echipă, prin realizarea de produse în cadrul proiectelor. 

Privitor la ultima etapă în ceea ce privește dezvoltarea unei gândirii de tip designer, atât profesorii noștri, cât și mentorii, invitați în cadrul programului “Învață de la viață” pun accent pe oferirea și primirea feedback-ului, fie că vorbim despre o lecție de predare, fie că vorbim despre o lecție interactivă, pe o anumită tematică. În învățare este cu siguranță nevoie de feedback, oferit cu sinceritate și din dorința de a înțelege și de a construi din critici.

Gândirea de tip designer poate fi un reper pentru cei care vor să schimbe lumea din jurul lor, descoperind nuanțele problemelor pe care vor să le rezolve, pornind de la nevoi reale, corespunzătoare societății în care trăim, dar mai ales societății în care elevii noștri vor deveni adulții cu personalitatea armonioasă spre care tindem. Oricum ar fi, cei care își pun problema aplicării design thinking în școala sau viața lor, cu o gândire critică, au de câștigat față de cei rezistenți la schimbare, care aleg să folosească aceleași instrumente, fără a ține cont de tot ceea ce oferă inovația, progresul și ceea ce înseamnă explorarea cunoștințelor, dincolo de accesul la ele.