Educația STEM la LTN (II)
Prin programul „Science Alliance”, Academia de Științe din New York al cărui membru este și Liceul Teoretic Național colaborează cu un consorțiu de universități, centre didactice și instituții de cercetare independente. Aceste parteneriate oferă o platformă de resurse și dezvoltare pentru elevii, studenții sau școlile care se bucură de calitatea de membru al Academiei de Științe din New York. Alianța Științifică formează comunități de învățare care să facă față provocărilor societății. Programul „Science Alliance” stimulează excelența și cultivă un ecosistem STEM divers care are mai multe obiective de urmărit:
- Alinierea instruirii științifice cu nevoile forței de muncă;
- Prin seminarii, ateliere și cursuri, „Science Alliance” oferă cercetătorilor tineri oportunități de a învăța și de a forma o rețea între instituții, discipline și industrii/domenii;
- Ateliere de consolidare a abilităților privind scrierea eficientă a proiectelor, asigurarea finanțării cercetării, a comunicărilor și a planificării carierei;
- Formare în leadership pentru a dota studenții și postdoctoranzii cu abilitățile de care vor avea nevoie pentru a reuși pe piața competitivă de astăzi;
- Mentorat și rețea pentru a conecta oamenii de știință și inginerii cu oportunități de carieră din afara mediului academic.
Dincolo de parteneriatul școlii noastre, LTN se mândrește și cu elevii care au accesat programele acestei Academii. Theodora Gorănel, elevă în clasa a X-a este membră a Academiei de Științe pentru Juniori. În fiecare an, Academia de Științe din New York selectează cei mai străluciți elevi de liceu (cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani) pentru a deveni parte a Academiei Juniorilor, alăturându-se astfel unei rețele globale dinamice de colegi și mentori cu aceeași perspectivă. Elevii lucrează împreună pe Launchpad, platforma online unică a Academiei. Launchpad permite elevilor și profesioniștilor STEM să colaboreze practic în timp ce concurează în provocări bazate pe proiectele de dezvoltare durabilă ale Națiunilor Unite. În plus față de competiția în diverse provocări globale, studenții dezvoltă competențe STEM și experiență de cercetare, abilități vitale ale secolului 21, cum ar fi leadership, comunicare și colaborare.
Academia își deschide porțile pentru toți elevii care doresc să beneficieze de această oportunitate prin programul anual de admitere care deja a început! Poți aplica până pe data de 31 iulie pentru a deveni membru al Academiei de Științe pentru Juniori!
LTN este afiliat The New York Academy of Sciences și partener în Global STEM Alliance (GSA). Global STEM Alliance (GSA) este dedicat pregătirii tinerilor de astăzi pentru carierele STEM de mâine. Nu doar tinerii, dar și profesorii noștri beneficiază astfel de sprijin în dezvoltarea lor profesională și în găsirea de soluții și metode pentru a aplica educația STEM. În calitate de membri ai Academiei, profesorii au acces gratuit la oportunități de cercetare științifică și de dezvoltare a carierei prin programe de formare și accesarea unor instrumente de lucru inovatoare.
Echipa de profesori LTN se pegătește continuu pentru a face educație pentru viață:
- Profesorii participă la seminarii web, conferințe și simpozioane în domeniul educației și științelor.
- Accesul la resurse și oportunități de dezvoltare a carierei, inclusiv ateliere, cursuri online și formare în leadership este asigurat.
- Membri au acces la rapoarte multimedia despre cele mai recente cercetări multidisciplinare prezentate la Academie.
- Profesorii noștri au acces digital nelimitat la Annals of the New York Academy of Sciences, printre cele mai citate publicații științifice din lume.
- Capacitatea de a găsi și de ne conecta cu alți membri ai Academiei reprezintă o pârghie semnificativă pentru standardele educaționale pe care ni le dorim.
Dascălii Liceului Teoretic Național sunt parte dintr-o rețea globală de oameni de știință, ingineri, educatori și avocați STEM care pregătesc profesioniști, elevi, studenți pentru cariere de succes. Acest demers nu se oprește aici. Va urma pregătirea continuă și temeinică a echipei LTN pe parcursul vacanței de vară pentru că la „Școala pentru viață” educația nu este în pauză niciodată!