Întotdeauna am fost curioasă să înțeleg oamenii și societățile pe care le-au construit și dărâmat, să înțeleg mișcările sociale și formele lor mai extreme, cum ar fi Vânătoarea de Vrăjitoare. Anul viitor mă voi înscrie la liceu. Părinții și profesorul de istorie mi-au spus că mi se potrivește profilul uman, specializarea științe sociale, așa că voi da un examen de admitere care va consta într-un interviu în cadrul căruia directorul de admitere al liceului unde vreau să merg mă va cunoaște șivoi preda un eseu în care voi vorbi despre pasiunea mea – istoria civilizațiilor.

Dacă aș mai avea acum 15 ani, așa mi-aș dori să arate admiterea mea la liceu. Adaptați voi pentru orice domeniu vi se potrivește – științe, arhitectură, arte etc.

Este un viitor posibil prin introducerea examenului de admitere la liceu, organizat în mod autonom de fiecare instituție de învățământ, așa cum a declarat domnul ministru Câmpeanu.

Am citit o groază de comentarii negative și critici la adresa acestei idei. Eu o găsesc minunată! Cu o singură condiție: să existe într-adevăr autonomie pentru licee în ceea ce privește forma acestui examen de admitere. Beneficiile sunt multe: diversificarea și clarificarea pe specializări a ofertei educaționale, adaptarea examenului pentru fiecare profil și fiecare specializare (în felul acesta, în sfârșit, nu vom mai evalua toate animalele din junglă la proba cățărat în copac, ca în faimoasa caricatură ce circulă pe net), predictibilitate și asumare din partea elevilor în sensul că vor avea posibilitatea să știe mult mai clar unde vor să ajungă și ce trebuie să facă pentru a ajunge acolo.

Ar putea fi și câteva îngrijorări: un examen de admitere la o vârstă destul de fragedă ar fi prea mult, ar putea fi un examen incorect evaluat, absolvenții de gimnaziu trebuie să știe bine română și matematică și apoi mai vedem.

Din perspectiva mea sunt nefondate toate cele de mai sus. În primul rând, cu înscrierea la liceu, un elev oricum face o alegere – un profil, o specializare. Pentru că este interesat de o direcție anume, sau așa ar trebui să fie. Pentru ca această alegere să fie asumată, este necesar să depună un efort, să își dorescă să reușească pe direcția ce îi place. Pregătindu-se pentru acest examen are ocazia să o facă. Și nu, nu trebuie ca cerințele să fie de nivelul unei admiteri la facultate. Pot fi cerințe adecvate vârstei și care să aibă în vedere cunoașterea elevului, a aspirațiilor, pasiunilor și viziunii sale. Da, trebuie să fie loc și de așa ceva în școală!

Da, este posibil ca examenul să fie conceput inadecvat iar rezultatele incorecte. Procedura de examinare trebuie să fie publică, la fel și subiectele, la fel și baremul de evaluare. Este adevărat că nota de subiectivism va rămâne ca un semn de întrebare, mai ales în ceea ce privește disciplinele umaniste sau artistice. Însă aceasta este situația chiar și acum, la examenele de Evaluare Națională. Subiectivismul poate fi contestat, poate fi atacat. În plus, să ne gândim un pic și la subiectivismul unui interviu de angajare. Da, știu, nu este același lucru, iar pentru elevi accesul la o educație ce este obligatorie nu trebuie condiționat de o reușită la examen. Însă accesul la educație nu ar fi condiționat nici în acest caz.

Adevărata problemă nu este niciuna dintre cele mai sus menționate ci lipsa unui sistem mai complex de opțiuni, ratarea care îți închide orice drum, vizibilă, de exemplu, în existența unei date calendaristice unice pentru toate unitățile de învățământ. O adevărată autonomie ar permite liceelor să se organizeze inclusiv în ceea ce privește profilul candidaților și, da, ar putea exista școli care să se specializeze în acceptarea elevilor care nu au reușit la prima opțiune. 

În acest moment, avem licee bune, licee ok și licee unde nu vrea nimeni să ajungă – nici elevii, nici profesorii. Toate sunt evaluate cu aceleași criterii, toate au aceeași ofertă educațională, toate sunt declarate apte pentru a funcționa, dar sunt atât de diferite între ele! Diferența constă în rezultatele elevilor și calitatea profesorilor – subiectiv și neoficial evaluată, în atmosfera din școală, în gradul de siguranță pe care îl oferă.  Acest fapt transformă Evaluarea Națională într-o competiție națională, în care doar dacă ești aproape de perfecțiune reușești să intri la un liceu bun. Un examen de admitere, cu tot ce stă în spatele lui – ofertă educațională personalizată și clar prezentată, procedură transparentă de admitere, parcurs educațional previzibil și pregătire adecvată pentru Bacalaureat, ar rezolva aceste probleme și i-ar ajuta pe elevi și familiile lor să facă alegeri informate și asumate. 

Noi vorbim acum, prin declarația domnului ministru, doar de vârful icebergului. Examenul de admitere pentru a funcționa într-o direcție optimă, are nevoie să fie susținut de tot ce am punctat în paragraful de mai sus. Altfel, vom avea în loc de competiție națională, mini-competiții pentru liceele bune din oraș. Deci, în loc de licee bune și mai puțin bune ne trebuie licee bune de mate-info, de științele naturii, de arhitectură, de științe sociale, licee bune pentru cei care nu au reușit din prima, licee bune în care elevii să învețe ce le place.

Consumul de resurse (timp, bani, emoții) pentru a compensa lipsa acestui sistem este imens pentru părinți și elevi. Ar fi timpul să se schimbe acest lucru.