Citim. Știm

La LTN orele de lectură sunt adevărate aventuri de cunoaștere! Elevii de la clasa a IV-a știu că cititul este o punte spre orizonturi fantastice și creativitate.  Cei mici ne recomandă constant diverse cărți pe care ei le-au îndrăgit. Lectură plăcută!

Victor Andrei Nedelcu și Nicholas Vrușea

„Copacul cu 26 de etaje” de Andy Griffiths apărută la Editura Arthur

Tocmai au adăugat 13 etaje și acum au o pistă pentru mașinuțe electrice, o rampă de skateboard, o arenă pentru lupte în noroi, o cameră fără gravitație, un atelier de înghețată cu 78 de arome, unde te servește un robot pe care-l cheamă Edward Linguriță. Deci ce mai așteptați? Haideți sus!

Ayanna Zamșa

„Dumbrava minunată” de Mihail Sadoveanu.

Personajul principal al cărții este o fetiță de șase ani pe nume Lizuca. Rămasă orfană de mamă, tatăl său se recăsătorește cu Mia Vasilian. Lizuca plănuiește o expediție îndrăzneață în Dumbrava minunată. Însoțită de câinele său, Patrocle, Lizuca hotărăște ca este mai bine să plece spre casa bunicilor pe care nu-i mai văzuse de când murise mama sa.Dumbrava minunata

Maria Apăteanu

„Marele Uriaș Prietenos” de Roald Dahl apărută la Editura Arthur

Cartea este plină de aventură, amuzament și suspans. Este vorba despre o fetiță pe nume Sophie, care într-o noapte este capturată de un uriaș. Acesta o duce pe Sophie în tărâmul uriașilor și de acolo începe aventura. Uriașul are o îndeletnicire nobilă şi misterioasă: colecţionează vise pe care le suflă în urechile copiilor adormiţi.

Marele Uriaș Prietenos

Ema Popa

„Matilda” de Roald Dahl apărută la Editura Arthur în 2021

Ea a învățat singură să citească și să scrie. Înainte de a începe clasa întâi citise toate cărțile din biblioteca publică. Matilda are o familie care nu apreciază educația și dispretuiește eforturile fetiței de a ști cât mai mult. Atunci când este înscrisă la școală, domnișoara Honey, profesoara ei, observă că Matilda este deosebit de inteligentă și că înțelege lucrurile cu multă maturitate. 

Armand Croitoru

„Mary Poppins” de P.L. Travers apărută la Editura Rao

Viața familiei Banks, de pe aleea Cireșilor, se schimbă peste noapte atunci când apare Mary Poppins, o guvernantă cum nu mai e alta. Deși severă și cârcotașă, noua angajată a familiei Banks reușește să îi cucerească pe cei mici, care nu își mai pot imagina viața fără ea. Doar nu e puțin lucru să ai o guvernantă care se deplasează purtată de vânt, înțelege graiul animalelor, îi poate duce oricând în Țara Basmelor.

Carmina Levitchi

„Insula Delfinilor Albaștri” de Scott O'Dell

Este povestea plină de dramatism a unei fete dintr-un trib de indieni care rămâne izolată, timp de foarte mulți ani, pe o insulă locuită cândva de neamul ei. Pericolele o pândesc la tot pasul: haite de câini sălbatici, un trib inamic venit la vânătoare pe insulă, dezastre naturale teribile; însă cel mai tare o macină singurătatea, pe care încearcă să și-o alunge făcându-și prieteni necuvântători.

Erin Tudor

„Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia” scrisă de o autoare laureată a premiului Nobel, Selma Lagerlöf

Nils Holgersson, un băiețel leneș și neastâmpărat, este pedepsit pentru purtarea lui nesăbuită – un pitic îl transformă într-un prichindel de-o șchioapă. Agățat de grumazul gâscanului Martin, micul Nils pornește într-o lungă călătorie spre miazăzi, împreună cu un stol de gâște sălbatice. 

Thea Jianu

„Kitty face baie” de Nick Bruel pentru care a luat în 2012 și 2013 premiul CBC Children’s Choice Book

Kitty este cea mai neastâmpărată pisică, iar gândul de a se uda înseamnă cel mai rău lucru. Iată câteva măsuri pe care le puteți lua pentru a va proteja: cumparati o armura, faceți rost de foarte, foarte multe bandaje și ceva lenjerie în plus. Dar indiferent ce faci, fii pregatit, căci Kitty nu intra în cadă fără luptă!

Lecție realizată sub îndrumarea prof. documentarist Roxana Neacșu – Biblioteca LTN.