Festivalul Toamnei în online
Specificul unui festival reiese în primul rând din faptul că adună laolaltă oamenii dintr-o comunitate, pentru a sărbători un anume eveniment. Știm că nu am putut să fim alături la școală, față în față, așa cum ne-am dorit, dar am reușit totuși să îi implicăm pe copii (poate chiar și pe părinți) în organizarea unor activități ample, toate sub umbrela Festivalului toamnei din online, reunindu-i astfel, într-o singură zi tematică, pe toți cei care altfel ar fi participat, cu mic cu mare, la o adevărată sărbătoare a recoltei, aici, în campusul LTN.
Jurnalul acestei zi începe cu copiii din cadrul Grădiniței LTN: dornici să arate cât sunt de îndemânatici, au realizat, din fața calculatorului, o multitudine de decorațiuni. Dacă cei de la grupa mijlocie și-au pus la încercare în special talentul de pictori (au realizat fructe prin tehnica amprentării și au pictat cu bile) dar au participat cu încântare și la un colaj vesel cu frunze, copiii de la grupa mare au construit, pas cu pas, decorațiuni din frunze și fructe de toamnă, care mai de care mai creative.
La clasa pregătitoare B, imaginația a fost pusă la încercare, deoarece, într-o atmosferă perfectă de toamnă, printre frunze colorate, pe muzică, elevii au realizat, folosind recipiente din sticlă, frunze, ghinde, crenguțe, cereale sau conifere, cele mai frumoase decorațiuni pentru casă. Cu siguranță, într-o zi de festival autentic, le-am fi provocat și abilitățile antreprenoriale, deoarece creațiile lor ar fi reprezentat un punct de interes și ar fi fost achiziționate de cei care ne-ar fi vizitat. Tot cu multă implicare au realizat și o coroniță a toamnei și un colaj cu frunze.
Aromele de toamnă i-au învăluit pe elevii de la clasa I A, acolo unde sintagma zilei a fost “toamna în bucate”. Probabil că dovleacul copt, asezonat cu scorțișoară, zahăr brun și batoane de vanilie, pe care l-au pregătit cu atâta dăruire a fost cadoul minunat pentru întreaga familie, la final de săptămână. Din poze, arată foarte bine, cu siguranță a fost și delicios! Și pentru că un adevărat festival înseamnă și alte activități, elevii au adunat frunze, pe care le-au folosit ulterior pentru a picta, folosind tehnica amprentării într-un manieră foarte creativă, bazată pe amestecul culorilor de toamnă.
Despre bogățiile toamnei au vorbit și elevii clasei I B, care au aflat mai multe informații despre ce înseamnă acest anotimp, alegând să deseneze liber despre ceva caracteristic acestui anotimp. Activitatea a fost încununată de un cântec, pe care l-au învățat împreună și pentru care au primit provocarea de a-l interpreta fiecare în parte și a-l împărtăși cu ceilalți.
Orele de Limba engleză au reprezentat o ocazie minunată pentru a derula o serie de activități tematice, care au completat cu succes programul Festivalului de toamnă. Astfel, elevii claselor I A, B și a II-a A au lucrat interdisciplinar, folosind aplicații digitale și au realizat Cartea toamnei, Copacul recunoștinței sau acrostihuri pe teme autumnale.
Cine ar fi crezut că o activitate STEM poate merge mână-n mână cu un festival de toamnă? Iată că se poate, deoarece elevii clasei a II-a A au participat activ la descoperirea unei soluții inovative, printr-o varietate de acțiuni/ încercări și erori din domeniile: știință, tehnologie, inginerie și matematică și/ sau STEAM și domeniul artă. Elevii au fost provocați să realizeze o construcție care să suporte dovleacul pe care îl aveau, folosind o serie de câteva materiale aflate la îndemână. De asemenea, cei mici au prezentat două rețete de toamnă – gem și zacuscă, dar și au avut și o activitate practică: un colaj, folosind frunze uscate și rămurele de copac.
La clasa a III-a, elevii au confecționat poate cea mai renumită decorațiune de toamnă: sporul casei. Pregătiți cu borcane, sticle, mălai, porumb, grâu, linte, paste, fasole, mălai sau semințe, copiii și-au prezentat cu multă încântare produsul final. Și pentru că au avut așa spor la activitățile tomnatice, au decis că este momentul să își facă provizii pentru iarnă și să pună murături.
„Un bostan și-o poezie” … atât de simplu, dar atât de creativ și de potrivit cu toamna. Despre ce e vorba? Despre creațiile elevilor de la clasa a IV-a B, care au ales să sărbătorească printr-o activitate practică (decorarea unui dovleac) dar și printr-o activitate care să le pună imaginația la încercare (scrierea unei poezii despre anotimpul toamna). Festivalul toamnei a fost astfel marcat, chiar și în online, iar elevii noștri s-au pregătit cu multă bucurie și implicare.
Chiar și elevii mai mari, de la clasa a VI-a A au ales să deruleze la ora de informatică o activitate tematică, marcând astfel și realizarea unei prezentări Power Point într-o manieră corectă, dar și descrierea unui eveniment care să vorbească despre specificul toamnei, așa cum este Festivalul toamnei.
Clasele de gimnaziu și liceu au contribuit la realizarea expoziția de artă online Emoție de toamnă, expoziție care a cuprins o serie de lucrări ce dovedesc că elevii noștri au înclinații spre artă, dar și că școala online nu reprezintă o piedică în a le exercita cu aceeași dăruire.