Săptămâna Lecturii la LTN

Pentru că primăvara își intră curând în drepturi și ghioceii au ieșit deja, cred că e timpul să vă povestesc ce s-a întâmplat la noi în liceu. S-a organizat o săptămână a lecturii cu numeroase activități și participări la concursuri, atât pentru clasele primare, cât și pentru elevii de liceu. 

Prima activitate organizată împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române din București a fost o dezbatere pe tema lecturii și a teatrului cu doi actori, domnul Sandu Pop și doamna Adriana Trandafir. Elevii noștri din clasa a IX-a și a X-a au fost interesați de piesele de teatru, dar și de importanța teatrului în viața unui elev. Ne propunem inițiem  periodic astfel de campanii de promovare a teatrului și a lecturii, iar cei mai talentați, încurajați să fie chiar ei personajele principale în acest demers.

A doua activitate a fost alături de doamna Diana-Lona Leonte, muzeograf la Muzeul Național al Literaturii Române din Iași. Elevii din clasa a II-a A au participat la un atelier de lectură online din opera Otiliei Cazimir. Au descoperit date din biografia „poetei sufletelor simple”, prin intermediul unor jocuri distractive și au vizitat o parte din obiectele de patrimoniu din colecția muzeului. Anul acesta s-au împlinit 128 de ani de la nașterea Otiliei Cazimir.

A treia activitate a fost un atelier de lectură și o expoziție de stilouri vechi cu Petre Crăciun, scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare, colecționar de stilouri și realizator al mai multor emisiuni de televiziune, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Literatură pentru Copii și Tineret, director al portalului Literatură Copii.

Colecția „Petre Crăciun” conține 300 de piese, cele mai vechi din secolul I d.Hr. Sunt stilouri foarte diferite ca sisteme de încărcare, cu penițe din aur, din oțel sau din sticlă.  

Povestea „Țânțarii notelor mici” le-a plăcut foarte mult elevilor, iar surpriza mare a fost că stilourile i-au atras foarte tare. Ce-i drept, am adus special stilouri cu un mare potențial de interes: „Harry Potter” de la Montegrappa, Ilie Năstase, de la aceeași firmă, Regele Mihai I de la Pelikan, multe stilouri „Flaro”, inclusiv cel cu peniță de aur, stilouri pentru copii, o tăbliță din ardezie și multe altele.

Vizita la Biblioteca Academiei a elevilor din clasa a X-a și a IV-a a fost un moment important în săptămâna noastră culturală. Biblioteca Academiei Române, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române a organizat o expoziția cu titlul „Ion Luca Caragiale – 170 de ani de la naștere“ în perioada 12-18 februarie 2022, în semn de omagiu adus dramaturgului român. Aici elevii au descoperit bogăția de manuscrise ale operelor lui I.L.Caragiale, ediții princeps, corespondența sa cu personalități culturale și literare ale timpului, cele 16 litografii originale, realizate în 1931 pentru „O noapte furtunoasă“ și colecția de fotografii cu familia scriitorului.