– Bună ziua, domnule Mironov! Sunt Teodora Neagu, elevă în clasa a IX-a la Liceul Teoretic Național și v-am sunat pentru a ne oferi plăcerea și onoarea de a ne acorda un interviu cu ocazia celebrării a 10 ani de activitate a școlii noastre, instituție de învățământ pe care o mentorați și cu care colaborați de ani buni. Vă mulțumesc așadar pentru acest prilej și vă rog să ne răspundeți la câteva întrebări. 

Cum ați ales profesia actuală, considerând că ați ajuns de la sportiv de performanță la autor științific, două preocupări cu puțină corelație?

Am fost elev bun la școală, am urmat cursurile de gimnaziu și liceu la „Bălcescu”, care acum se numește „Carol I” așa cum se numea înainte de 1947 și acolo trebuia să fii bun la toate materiile. Ca să treci clasa, și nu exagerez, era pur și simplu o viață aspră și eram relativ bun la toate materiile. Țineam însă foarte mult să fac scrimă pentru că am citit „Cei trei mușchetari” și „Contele de Monte Cristo” încă de foarte tânăr și m-am dus și am căutat în orașul Craiova un club unde să se facă scrimă. Am găsit clubul, am început să fac scrimă și în paralel cu viața de licean, apoi în paralel cu cea de student la matematică, după ce am terminat liceul, am făcut și scrimă, cu care am ajuns, la diverse vârste, la oarece performanțe, adică: la floretă la juniorii mici am avut medalie de Bronz, apoi la spadă (trecând de la floretă la spadă, să știți că sunt trei arme: sabie, spadă, floretă) am fost vicecampion național la juniori, până am intrat în echipa națională. Destul de greu a fost traseul acesta. 

Am continuat și ca tânăr profesor activitatea în sport și în același timp am început să fac emisiuni la Radio Craiova, emisiuni de știință. Țin minte că erau duminica și lumea asculta emisiunile astea de la Radio Craiova. Înființasem și un cenaclu de literatură științifico-fantastică. „Henri Coandă” i-am spus și veneau colegi de-ai mei și elevi din tot orașul și se legau lucrurile cumva: vorbeam de știință, de imaginație, de marile povești cu ieșirile în spațiul cosmic care urmau să se întâmple și s-au și întâmplat și, așa, am rămas atras de amândouă preocupările. 

La un moment dat, am fost detașat în Maroc, profesor de matematică la un liceu în cel de-al patrulea mare oraș marocan, Oujda se cheamă, și, timp de trei ani cât am stat acolo, am folosit vacanțele ca să vizitez locurile de mistere de pe Pământ, adică la Piramide și de-a lungul Nilului, la Machu Picchu și la Cuzco, în multe locuri din astea mai ciudate de pe Pământ. Am scris o carte, „Enigmatic, Pământul”. Aproape imediat am fost invitat să mă mut în redacția de știință de la Radio Televiziunea Română și la „Știință și Tehnică” (revista). Am ales „Știință și Tehnică”, am fost redactor vreme multă și în tot timpul acesta am continuat activitatea de scriitor, de jurnalism de știință. Am rămas la „Știință și Tehnică” continuând însă să fiu apropiat de scrimă. Mulți ani am fost Președintele Federației Române de Scrimă. Ca performanță am ajuns între primii, am fost vicecampion al țării în două rânduri, și am rămas cu ele legate. 

Uite așa se rotunjește o viață de om!

Ca redactor-șef al revistei „Știință și Tehnică” ați promovat mereu literatura SF, accentuând influența științei în lumea de astăzi. Când ați descoperit pasiunea pentru acest gen literar și ce va impresionat pe parcurs? 

Eu am învățat să citesc pe la patru ani și jumătate. Am și învățat să scriu, dar mâna unui copil nu stăpânește bine literele, scriam urât. Toată viața am scris urât și mărturisesc că și acum scriu la fel de urât. Dar scriu! și încă de copil am scris și am povestit celor din jurul meu poveștile pe care le citeam, am scris și eu unele care au fost publicate în mici reviste ale vremii și pe urmă, cum vă spuneam la Radio Craiova și în Craiova la Revista „Ramuri” – era un ziar înainte și pe urmă m-am mutat la „Știință și Tehnică” unde am fost efectiv redactor, ca și la radio și televiziunea română unde lucrez și acum. Nu la televiziunea publică – de acolo am plecat acum vreo zece ani – dar la Digi World, o televiziune de știință, parcă special făcută pentru mine, țin de 12 ani emisiunile în fiecare vineri, la ora 21:00. 

Se numește „Digipedia” și vă invit pe toți să ascultați vineri seara, poveștile de știință pentru că cei mai buni oameni și de mare calitate în cercetarea științifică îmi sunt oaspeți în emisiune iar emisiunile sunt, zic eu, foarte interesante și dezbat problemele actuale ale științei lumii. La fel, vă invit, luni seara la 21:30 la Radio România Actualități, la o emisiune care se numește „Printre stele” și care este o emisiune de viitorologie. O fac mai ales pentru mințile foarte tinere. Eu sunt convins că multe aventuri urmează pentru mintea lui Homo Sapiens, specia noastră. Ieșirea în spațiul cosmic este una dintre ele. Eu mă aștept ca în doi-trei ani Omul să se întoarcă pe lună și să înceapă construirea unor baze, ca să și rămână generația următoare și că zborul spre Marte se va întâmpla până la sfârșitul acestui deceniu, deci până în 2030 inclusiv.       

Din nenumăratele cărți, volume și articole publicate pe tema științei, la care dintre acestea va făcut cea mai mare plăcere să lucrați? 

Cred că te referi la ceea ce se numește „Bestseller” adică se vinde foarte bine. A apărut în trei ediții, se numește „Enigmatic, Pământul”. Ultima ediție cred că a apărut acum vreo zece ani și probabil că o să mai fie încă o ediție. Este o carte despre călătoriile în locurile de mister dar este și cu povești din astronomie, din cercetare științifică, din călătorii. E o carte la care țin. Apoi, împreună cu un prieten fizician din Pitești, Alexandru Boiu, am scris o carte numită „Proiecte Planetare” care a avut două ediții. Eu cred că atunci când oamenii lucrează la lucruri mărețe nu au timp să se certe și să facă războaie. Astfel am gândit proiectele planetare de care are nevoie umanitatea încă în urmă cu 40 de ani și a ieșit o carte care s-a vândut în două tiraje și la care țin foarte mult. Articolele din „Știință și Tehnică”, la fel, țin foarte mult la ele: niște reportaje pe care le-am făcut despre școala românească, de pildă, niște reportaje pe care le-am făcut în marele muzeu de arheologie din Atena, ca să iau doar așa.. două exemple din cele câteva mii de articole și peste 4500 de emisiuni de radio și televiziune. Am de unde alege!    

Care a fost părerea dumneavoastră când ați primit propunerea de a face parte din Consiliul Științific al LTN? Care a fost factorul decisiv în alegerea de a mentora membri comunității noastre școlare? 

Am fost surprins atunci când, pentru prima dată, v-am vizitat școala, să descopăr o unitate ultramodernă, foarte bine pusă la punct, interesantă din toate punctele de vedere și copiii dornici, curioși să afle ce este mai nou în lume. Am mai descoperit, de asemenea, că între cei care vă sprijină, în afară de excelenții profesori pe care îi aveți acolo, sunt oameni de mare greutate, cum este academicianul Nicolae-Victor Zamfir, ales recent vicepreședinte al Academiei Române și conducător al proiectului super laserului de la Măgurele – ELI-NP, Mihnea Costoiu, profesor universitar, rectorul Universității Politehnica și mulți alții, oameni pe care îi respect și care merită respectul. Am toată simpatia pentru școala voastră care a reușit să recupereze un ansamblu de clădiri din mijlocul Bucureștiului și să-l redea pentru cea mai nobilă acțiune cu putință, să-l redea copiilor pentru școală. Am toată stima pentru ce faceți voi acolo.     

Din experiențele cultivate de-a lungul aniilor, ce considerați că ar trebui implementat în educația copiilor și ce resurse ar trebui să existe în mediul școlar pentru a favoriza dezvoltarea? 

Am văzut că aveți o revistă. Am văzut că aveți o Bibliotecă pe care o scanezi când intri pe holul principal și asta înseamnă că poți să o duci la tine acasă. Se face modern predarea, sunt elevii la curent cu ce este în lume folosind și mijlocul clasic – profesorul în fața clasei, tabla neagră care acum este tablă electronică, dar și toate device-urile moderne care fac comunicarea mai ușoară. Poate că, pe gustul meu, e venită prea repede schimbarea în lumea școlii, dar iată că ea trebuie să vină iar la voi în această școală. Ea chiar se întâmplă. 

Cred că ne putem opri aici, dar vreau să transmit un mesaj: să le spui copiilor că urmează o lume teribil de interesantă, că în timpul vieții lor vor fi mii de oameni care se vor duce spre planeta Marte, că mulți dintre voi vor lucra ca mineri pe Lună și pe stațiile orbitale din jurul Pământului și din jurul lumii, că veți prinde asteroizi, îi veți face prizonieri în jurul Pământului pentru a-i decupa în bucățele și a folosi substanțele dinăuntru, că veți inventa tot felul de tehnologii bio care să facă plantele și mai prietene cu oamenii, animalele și mai prietene cu oamenii iar sănătatea, speranța de viață a oamenilor va crește în timpul vieții voastre. După ce se va termina acest război prostesc din Ucraina și lumea se va așeza, va fi o lume a celor peste opt miliarde de oameni care înseamnă opt miliarde de creiere și 16 miliarde de mâini… Omul își construiește singur societatea lui!       

Vă mulțumim pentru timpul acordat și pentru mica lecție de viață pe care ne-ați oferit-o și sperăm să ne vedem curând pentru a duce mai departe misiunea noastră, de a educa tinerii… pentru viață!