Liceul Teoretic Național sub semnul dezvoltării
În fiecare an, primele semne de toamnă vin o dată cu începutul unui nou an școlar. Poate mai devreme ca oricând, școala începe pe 5 septembrie. Și pentru că vrem ca tot ce facem din rolul nostru de profesori și îndrumători ai copiilor să fie la un standard cât mai înalt educativ, ne-am început anul școlar cu participarea la Modulul de pregătire continuă. Invitați au fost toți colegii noștri, întreaga echipă LTN, alături de care am adus în discuție cel mai important aspect: s-au împlinit 10 de la înființarea liceului. Cum vor fi următorii, cum ne dezvoltăm, ce dezvoltăm, care sunt cele mai bune strategii pe care le putem implementa ținând cont de toate schimbările propuse de Ministerul Educației?
În primul rând, am ales să avem alături specialiști de la care putem învăța cum să facem ca orele noastre să fie și mai aproape de copii, și mai strâns legate de viață și tot atât de provocatoare în ceea ce privește învățarea activă, susținerea interesul viu, promovarea lucrului în echipă, a exprimării libere și a valorificării cunoștințelor într-o manieră practică, intuitivă, care să îi determine pe elevi să înțeleagă de ce învață și la ce le folosește ceea ce învață. De la activități care au presupus prezentarea structurii anului școlar, la abordarea modulară a învățământului, la recomandări privind demersul didactic, predare, învățare și mai ales evaluare pe noua structură, nu au lipsit momentele de discuții, de observații sau sesiunile de întrebări și răspunsuri.
Alături de domnul Ștefan Apăteanu, Fondator și CEO Edu Apps, am vorbit despre cum tehnologia ne sprijină în totalitate la clasă, am exersat lucrul la tabla interactivă, am probat chiar noi aplicații diverse care fac învățarea mai atractivă și mai cu sens pentru elev. Am abordat problematica testelor internaționale PISA și am încercat să găsim cele mai bune metode prin care îi putem ajuta pe elevi să înțeleagă mai bine un text (literar sau non-literar, de informare, științific sau chiar cerința unei probleme de matematică), având susținerea prof. dr. Ligia Sarivan, cercetător științific în cadrul CNPEE. Nu a lipsit nici momentul care să îi determine pe colegii noștri profesori să spună acel „Uau!” atât de necesar mai ales la începutul unui nou an școlar: am participat la cursul #educațiealtfel alături de Mădălina Hodorog, trainer educațional cu experiență, care ne-a (re)amintit cât de important este să îi menținem activi pe elevii noștri pe parcursul orei și ce diferență uriașă poate fi între a organiza ora într-o manieră clasică sau ținând cont de nevoile actuale ale elevilor, de specificul societății cunoașterii și mai ales de diversificarea metodelor pe care le folosim atunci când predăm, astfel încât să ne asigurăm în mod constant de participarea plină de interes a elevilor la toate activitățile școlare, indiferent de disciplină.
Aspecte importante, legate de nevoia de a ne păstra sănătatea, atât fizică, cât și psihică, și de a ține cont de nevoia unui program echilibrat, care să ne ușureze munca la catedră, au fost prezentate și dezbătute alături de specialiștii în domeniu, șef de lucrări dr. Alexandru Scafa-Udriște și medic specialist Ioana Silion, care au răspuns pozitiv invitației noastre la modulul de formare.
O altă tematică mult așteptată a fost cea abordată de președintele Consiliului Științific al LTN, domnul academician Nicolae Victor Zamfir, care ne-a împărtășit care sunt aspectele care țin de cercetarea științifică și când putem considera, chiar la nivel micro, că unele activități utilizate în mod constant la clasă, alături de elevi, pot pune bazele unei deschideri spre lumea cercetării.
La fel de importantă este contribuția doamnei director, fondator LTN, prof. dr. Silvia Moraru, care, într-o manieră analitică, dar creativă a reușit să le transmită colegilor noștri care sunt pilonii educaționali pe care ne bazăm în continuare, care sunt obiectivele noului an școlar, cum alegem cele mai potrivite metode de predare, învățare și evaluare și mai ales cum ne adaptăm noii structuri modulare propuse. Legat de provocare și de cum ne pliem noi, în mod individual, dar și organizațional la aceasta, ne-a vorbit cu multă pasiune, prof. Anca Moraru, director executiv. De menționat sunt și intervențiile directorilor adjuncți, prof. Rodica Paliga și prof. Maria Bondoc, referitoare la reperele orientative privind organizarea modulară a procesului de predare – învățare – evaluare, corespunzătoare nivelurilor preșcolar, primar, gimnazial și liceal, ale directorului de dezvoltare, prof. drd. Ioana Dan, care a vorbit despre modul în care Modelul LTN se va dezvolta pe termen scurt, mediu și lung în următorii 10 ani. Alături ne-a fost și Bogdan Preutu, care va prelua funcția de coordonator activități non-formale și care pregătește deja strategia derulării programelor atât de iubite din cadrul Modelului LTN. O serie de prezentări au susținut și cele două colege de la Departamentul de Comunicare, Beatrice Molnar, responsabil comunicare internă și relația cu părinții și Corina Crăciun, coordonator comunicare externă, accentuând astfel importanța unei bune colaborări, bazată pe lucrul în echipă și transmiterea informației într-o manieră eficientă, în interiorul comunității LTN.
Susținem în continuare nevoia constantă de perfecționare a cadrelor didactice ale Liceului Teoretic Național, știind că una dintre premisele societății actuale este învățarea continuă, pe parcursul vieții. Suntem alături, de fiecare dată în varianta noastră cea mai bună, elevilor, având mereu în minte pregătirea lor, nu pentru astăzi, nu pentru mâine, nu pentru când am fost noi educați, ci pentru viață și pentru viitor.
Mi-aș dori să închei cu gândurile adresate întregii echipe la Sesiunea de pregătire continuă, gânduri la care mi-aș dori să reflecteze fiecare membru al comunității LTN:
Fă-te auzit, ascultat, fii curios și învață cât mai multe de la cei din jurul tău! Fii prezent în viața ta și a elevilor sau copiilor tăi! Și nu uita nicicând să zâmbești, fiecare zi are cu siguranță ceva frumos să ne ofere, mai ales când lucrăm cu copiii.