Warning: Undefined array key "hidden" in /home4/liceu/public_html/wp-content/plugins/fusion-builder/shortcodes/fusion-gallery.php on line 756

O tabără de neuitat

Giurca Vali

Vali Giurcă

Profesor învățământ primar

Cu bagajele pregătite și buna dispoziție la îndemână, elevii Liceului Teoretic Național din clasele a II-a, a III-a și a IV-a, alături de doamnele învățătoare, au pornit spre un tărâm ce promitea multe zâmbete, multă distracție și joc, un tărâm plin de legende și povești. Pe sub ferestre de lumină deschise în bolta cerului albastru, cu respirații tăiate de frumusețea peisajelor pe care le lăsam în urmă, am străbătut drumul, nerăbdători fiind să ajungem în locul taberei noastre – la Berca , județul Buzău. Aici toate colinele și pădurile s-au adunat, parcă, împreună cu credința. Timp de 4 zile, am simțit liniștea naturii primitoare.

Cu fiecare zi ce se scurgea, bucuria de a fi împreună se simțea tot mai mult, fie că ne jucam, vizitam un obiectiv sau mergeam în drumeție. Minunile naturii ne-au întâmpinat la tot pasul: Vulcanii noroioși de la Păclele, Trovanții de la Ulmet. Sunt locuri de care ne vom aminti mereu, locuri unde cu siguranță ne-a rămas o fărâmă din suflet și unde ne vom întoarce întotdeauna cu drag: Mănăstirea Ciolanu de la Măgura, Herghelia de la Cislău, Muzeul Județean Buzău (unde am aflat Povestea celor 497 perechi de opinci: Dumitru Dan – primul globetrotter român), Muzeul Nicolae Iorga din Vălenii de Munte. Împreună am adunat o cutie de amintiri și de clipe frumoase trăite împreună! Ne-am întors mai bogați în trăiri, cunoștințe, valori.