Am ales meseria de profesor, mai exact de profesor pentru învățământ primar, întrucât mă face fericită să asist și să ajut la formarea unor copii care cresc sub ochii mei. Sunt la o vârstă a inocenței, în care își pun toată încrederea, că ceea ce tu le transmiți și îi înveți, este de departe cel mai bine. Din acest motiv consider că pentru a fi un profesor bun trebuie să fii bine pregătit, autodidact, mereu la curent cu metodele moderne, dar și empatic, cu scopul de a crea o conexiune strânsă cu elevii tăi. Am ales să fac parte din echipa LTN, deoarece, aici, avem posibilitatea de a accesa și de a utiliza resurse moderne nelimitate ce ne ajută să îmbunătățim procesul educativ.