Cătălin Hănțulie

Profesor educație antreprenorială

Să lucrezi cu adolescenții este o provocare? Nu și pentru mine. Mă simt acasă în mijlocul tinerilor, îmi place să lucrez cu ei și să-i ajut să-și atingă potențialul (să ajungă la cea mai buna varianta a lor). Am lucrat 5 ani în Ministerul Educației, unde am coordonat activitatea antreprenorială a firmelor virtuale românești, un an la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, unde am fost inspector de management, sunt director de școală, sunt membru al Consiliului Consultativ al disciplinelor economice și metodist la nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului București dar nimic nu se compara cu satisfacția pe care o simt când lucrez cu adolescenții, când colaborăm pentru a face cele mai interesante materiale pentru firmele noastre virtuale.

Studiile mele principale sunt: Universitatea Politehnica București, Facultatea de Inginerie Economică în Limbi Străine, secția germană, cursuri urmare de două programe masterale (Managementul întreprinderilor Mici și Mijlocii și apoi Management Educațional).