Claudiu Toma

Claudiu-Mihai Toma

Avocat

Avocat, partener coordonator al SCA Toma și Asociații.

Sunt avocat din anul 2003 și am fost alături de Asociația „Pro Școală și Familie” și de Liceul Teoretic Național încă de la înființarea acestora.

Am urmat cursurile postuniversitare de formare psihopedagogică organizate de Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, al căror prim nivel l-am absolvit în luna martie a anului 2014, iar nivelul II în iulie 2014.

Consider că un profesor își pune amprenta asupra eternității; el nu știe niciodată până unde ajunge influența lui.

Scopul educației nu ar trebui să fie ajutarea elevilor să memoreze informații și să le redea ulterior sub presiunea examenelor. Scopul învățăturii este să inspire în elevi dorința e a învăța, să gândească, să înțeleagă și să își pună întrebări.