Ilinca Cercel

În copilărie am avut norocul să provin dintr-o familie care m-a crescut aproape de un cadru administrativ dar și profesoral al unei școli, lucru ce mi-a plăcut extraordinar de mult: cancelaria, sala de ședințe, contactul cu directorul și alți profesori.

Dorința de a contribui la dezvoltarea copiilor, a educației lor dar nu numai, m-a determinat să nu uit ce înseamnă creșterea spirituală a celor mici și să-i ajut „din umbră”. Învățatul nu înseamnă chin, înseamnă plăcere și dorință de cunoaștere. De aceea m-am alăturat echipei LTN, pentru că este mai mult decât o școală, e o școală pentru viață pe care toți copiii o merită.

Am absolvit facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Universității din București, formare care mă determină să mă implic cu emoție și pasiune în departamentul de Comunicare Internă al Liceului Teoretic Național.