Ce citim?

Până nu se răcește cafeaua de Toshikazu Kawaguchi, Editura Litera, 2021

Pe o alee dosnică din Tokyo, într-un subsol răcoros, se află o micuță cafenea în care, de mai bine de o sută de ani, se servește o cafea pregătită cu artă. Clienții sunt mai mereu aceiași, ocupă mereu aceleași locuri și își petrec timpul în același fel. Dar tihna și cafeaua nu sunt singurele experiențe pe care cafeneaua le are de oferit.

Căpitan la 15 ani de Jules Verne, Editura Andreas, 2016

Căpitan la cincisprezece ani este o poveste de succes, lejer de citit, care permite cititorilor să se identifice cu personajul principal, bravul Dick Sand, unii dorind chiar să aibă calitățile acestuia.

Cum funcţionează mintea de Steven Pinker, Editura All, 2009

Steven Pinker, unul dintre liderii cercetătorilor din știintele contemporane ale cogniției, explică – într-un limbaj accesibil publicului larg – ce este mintea, cum a evoluat ea și cum ne permite ea să vedem, să gândim, să simțim, să râdem, să interacționăm unii cu ceilalți, să ne bucurăm de operele de artă sau să ne cufundăm în misterele vieții.

Ce vizionăm?

Wonder, (Minunea), 2017

Bazat pe bestseller-ul omonim, filmul „Minunea” transpune pe marile ecrane povestea emoţionantă a lui August Pullman, un copil diferit, dar cu o inimă uriaşă. Pentru că s-a născut cu un chip diferit, a fost ferit de sistemul public de învăţământ, însă acum Auggie se încăpăţânează să intre în clasa a V-a la o şcoală publică, unde va deveni un fel de erou pentru colegi.

Unde mergem?

Spectacol de Stand-up Comedy la Club99

Un stand-up comic este cineva care face comedie într-o manieră informală, vorbind cu publicul în absența celui de-al „patrulea perete” teatral. În mod normal aceasta se face de către un comic, cu un microfon. Se practică în cluburi, colegii, săli de teatru, locații alternative – aproape oriunde există un public doritor și deschis la comedie.

Târg de Dragobete la Muzeul Țăranului Român

Dragobetele este, conform credinţei populare, un duh poznaş şi capricios căruia trebuie să îi câştigi bunăvoinţa. Motiv pentru care trebuie să te asiguri că în ziua respectivă nu încalci tradiția.

Teatru: Tache, Ianke și Cadâr după Victor Ion Popa, la Teatrul Național București

Textul este o comedie savuroasă în trei acte, scris în 1932 şi pus în scenă în acelaşi an la Teatrul Maria Ventura. Spectacolul a fost montat pentru prima dată la Bulandra în 1957 de regizorul N. Al. Toscani.

Ce ascultăm?

ABBA, Voyage

Album lansat în 2021